miercuri, octombrie 28, 2026

Vești proaste de la Nicolae Ciucă: Fără drum expres de Moș Crăciun

Tronsonul I Craiova - Balș nu va fi cu siguranță gata la termenul prevăzut în contract, respectiv sfârșitul lunii decembrie, premierul și ministrul Transporturilor evocând posibilitatea rezilierii contractului cu constructorii italieni.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Sosit să admire, cot la cot cu ministrul Grindeanu și oficialitățile locale, starea lucrurilor la tronsonul II al drumului Craiova – Pitești (finalizat) și la tronsonul III (aproape gata), premierul Nicolae Ciucă a adus vești mai puțin bune despre tronsonul I al arterei rutiere care ar trebui să lege Bănia de A1.

Tronsonul I Craiova – Balș nu va fi cu siguranță gata la termenul prevăzut în contract, respectiv sfârșitul lunii decembrie, premierul și ministrul Transporturilor evocând posibilitatea rezilierii contractului cu constructorii italieni.

„Am discutat cu constructorul și, în acest stadiu, nu pot să afirm că veștile sunt încurajatoare, pentru că sunt probleme care trebuie să le rezolve din punctul de vedere al finanțării și abia apoi să reia lucrul. Oricum din graficul lucrărilor putem să e dăm seama că nu vor fi gata la finele lunii decembrie, conform contractului. Există deja un certificat negativ și, in funcție de analizele care se vor face la nivelul ministerului și al CNAIR, se vor lua măsuri în consecință. Din punctul de vedere al guvernului, am făcut tot ce ne-a stat în putință să asigurăm tot ceea ce înseamnă aprovizionarea cu materiale de construcții, prin măsurile luate la nivel guvernamental am reușit să asigurăm o compensare a scumpirilor. Suntem interesați de continuarea lucrărilor, atât pentru păstrarea locurilor de muncă, dar și pentru realizarea câr mai rapidă a lucrărilor de infrastructură și realizarea programului de guvernare”, a declarat Nicolae Ciucă.

Ministrul Sorin Grindeanu a fost cel care a rostit primul termenul de „reziliere” a contractului cu firma constructoare de pe tronsonul I, precizând că aceasta este în curs de a primi cel de-al doilea certificat negativ din cauza modului de lucru de la Craiova Pitești și de pe celealate două șantiere pe care acționează în România. „Dacă nu schimbă rapid modul de lucru şi nu există o creștere rapidă a activităţii pe şantier va veni destul de repede şi al doilea cenrtificat negativ. Eu nu îmi doresc, şi niciunul dintre colegii mei nu îşi doreşte să rezilieze contracte. Îmi doresc ca aceste contracte, odată semnate, să fie duse la bun sfârşit şi asta înseamnă infrastructură terminată, dar nici nu putem să asistăm pasiv la faptul că se încalcă peridic termenele acestor contracte”, a spus Grindeanu.

„Vreau să fie foarte clar, trebuie să-și respecte termenele asumate prin contract și să facă lucrările contractate. toleranță pentru întârzieri nu va mai exista pentru nimeni”, a adăugat premierul Nicolae Ciucă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Încercare de mituire a unui polițist, soldată cu dosar penal.  

Un șofer aflat sub influența alcoolului a încercat să mituiască polițistul care l-a depistat promițându-i suma de 1000 de euro....
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI