Jos din pod cu adevărul!

0

România încheie pe ultimul loc sesiunea de vară a Ligii Naţiunilor, grupa B 3, cu o victorie şi trei înfrângeri, ultima, cu Muntenegru, la Bucureşti, lăsându-ne perplecşi: 0-3. Naţionala lui Iordănescu jr., selecţionerul agreat de FRF după câteva intrări cu oiştea-n gard (Hagi, Dan Petrescu, Bölöni), tocmai bătuse Finlanda, iar noi, hai că se poate, luăm caimacul grupei, savurat până la urmă de Bosnia-Herţegovina. N-avem atitudine, n-avem mentalitate, asta li s-a reproşat încontinuu fotbaliştilor. Amintiţi-vă cât heirupism s-a pus pe tema asta în timpul mandatului încredinţat lui Mirel Rădoi. Nu încape vorbă, pentru un jucător profesionist atitudinea pe teren vine de la sine, a zis-o Bogdan Stelea, au mai zis-o şi alţii. E absurd să te întrebi astăzi cum de Hagi, Gică Popescu sau Lăcătuş, plecând şi de mai depare, cum de Balaci şi Dobrin etc., etc., erau făcuţi din atâta atitudine încât dădeau şi altora. Talentul unui jucător, pregătirea, toate celelalte calităţi validate în contracte de milioane, nu pot fi fragmentate, rupte în două, şutul şi avântul, stopul şi mentalitatea. Vlad Chiricheş (32 de ani, Sassuolo) a tot fost chemat din Italia şi introdus ca titular pentru atitudinea despre care se zice că lipseşte celor de acasă. Credibil, din moment ce Liga 1 aleargă cu sufletul la gură după chiricheşi de import pentru cupele europene. Uneori a părut de neînlocuit, alteori, cu Bosnia-Herţegovina în deplasare, cu Muntenegru acasă, fundaşul iconic s-a acoperit de jenă. Nu lipsa de atitudine îl caracterizează pe Chiricheş, ci lipsa de prospeţime care se transmite pe cale naturală. Cornel Dinu: „Din punct de vedere al abordării, aveam impresia că joacă nişte coloşi, uitaţi-vă ce musculatură aveau (n.n. cei din Muntenegru). N-am văzut nicio mentalitate, pentru că nu poţi să te lupţi cu ei, pentru că sunt mult mai puternici”. E şi motivul pentru care Dan Petrescu, ştiind ce îl aşteaptă în tururile preliminare ale UEFA Champions League, a transferat cât a putut de afară. Gică Popescu, pentru a ne întoarce de unde am plecat: „Echipa noastră atâta poate, nu poate să practice un fotbal mai bun. E trist ce am spus, dar acesta e adevărul!”. Nu are nicio importanţă dacă Iordănescu jr. rămâne sau nu în funcţie. Dacă mai are curajul să rămână. În astfel de momente confuze, chiar dramatice, selecţionerul este cel sacrificat. Sau, la nivelul echipelor de club, antrenorul. Puşcaş: „Avem şi noi limitele noastre” . Evident. „Poate să vină şi Klopp!”, clama, din Germania, Marcel Răducanu. Ladislau Bölöni a cerut răgaz pentru a corecta şi direcţiona mai mult decât un ciot de Liga Naţiunilor, numai că FRF vrea rezultate imediat. Admitem făcătura sau, dimpotrivă, sacrificăm bunătatea de succesuri sporadice în perspectiva unui fotbal sănătos?         

Facebook Comments