Vâlcea: Fără degete şi lauri, Statuia Independenţei strigă după ajutor!

Simbol al României moderne, Statuia Independenţei din Râmnicu Vâlcea, ridicată în urmă cu peste un secol, se deteriorează sub privirile tuturor autorităţilor care vin să se valideze aici la toate evenimentele importante. Monumentul este operă a sculptorului Ion Iordănescu şi a fost inaugurat la 17 mai 1915, în memoria eroilor căzuţi în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878.

0

Considerată şi simbol al oraşului Râmnicu Vâlcea, Statuia Independenţei este întruchipată de o tânără femeie ce ţine în mâna stângă stindardul naţional, iar în mâna dreaptă susţinea iniţial o cunună de lauri deasupra unei cărţi de aramă deschise, aşezată pe soclu. În carte sunt dăltuite numele eroilor din batalioanele de vânători de linie, de artilerie şi de dorobanţi, luptători în Războiul de Independenţă din 1877-1878.
Ulterior, au fost montate plăci comemorative pentru soldaţii vâlceni care şi-au pierdut viaţa între 1914 şi 1918, în timpul Primului Război Mondial, precum şi pentru eroii dispăruţi în Al Doilea Război Mondial.

Trei degete şi cununa de lauri au căzut

De peste doi ani, statuia se degradează vizibil. Aproape toate degetele mâinii drepte au căzut, deteriorându-se în acelaşi timp şi cununa de lauri. În mod evident, monumentul care se află în administrarea Primăriei Râmnicu Vâlcea trebuie consolidat şi restaurat cât mai repede cu putinţă. Dar nu oricum. Pentru aceasta, este necesar avizul Ministerului Culturii, în baza unui proiect întocmit de un arhitect specialist în componente artistice. Cu alte cuvinte, problema nu poate fi rezolvată rapid din mistria constructorilor de succes Cioacă şi alţii, oricât de pricepuţi ar fi.

Anul trecut, primăria a transmis că nu sunt bani

Întrebat dacă şi Ministerul Culturii poate da o mână de ajutor la salvarea statuii, Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, spune că deocamdată a atenţionat Primăria Râmnicu Vâlcea asupra stării în care a ajuns monumentul. „În data de 23.03.2021, noi am înaintat Primăriei Râmnicu Vâlcea o adresă în care am semnalat că statuia se degradează. Pe 25.03.2021, am primit un răspuns în care ni se aducea la cunoştinţă că se are în vedere restaurarea şi punerea în valoare a tuturor monumentelor istorice din municipiu, însă pentru acel an (2021 n.r.) posibilităţile financiare ale bugetului local nu permit executarea acelor lucrări. Noi vom reveni cu această solicitare şi în acest an”, a precizat Epure.

Patriotismul onest ar trebui să unească şi bugete, nu doar prezenţe la statuie

Însă un simbol de asemenea anvergură ar trebui să intre în atenţia tuturor celor care, de fiecare dată când au ocazia, trag foloase de imagine pe seama lui şi se declară patrioţi: administraţie locală şi judeţeană, partide politice, societate civilă, asociaţii şi fundaţii, armată, biserică. Patriotismul onest ar trebui să unească şi bugete, nu doar prezenţe.

Facebook Comments