Leul este de nezdruncinat

Leul rămâne, de la începutul anului, cea mai stabilă monedă faţă de euro, în timp ce forintul maghiar a cunoscut cea mai amplă depreciere. Săptămâna trecută, cursul euro s-a mişcat între 4,9419 şi 4,9456 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9432 lei, într-o şedinţă în care transferurile s-au realizat între 4,943 şi 4,948 lei. Luni dimineaţă, cotaţiile fluctuau pe pieţele internaţionale în culoarul 4,92 – 4,949 lei.

0

Pentru sfârşitul anului, analiştii BCR estimează un curs de 5,05 lei/euro. Majorarea preţurilor la materiile prime, energie şi alimente, criza post-pandemie şi războiul din Ucraina au provocat creşterea inflaţiei, tot atâtea motive pentru ca FMI să estimeze că la sfârşitul acestui an inflaţia din România va fi de 12,5%, respectiv de circa 10% anul viitor. Pentru a contracara această evoluţie, BNR trebuie să „jongleze” cu politica sa monetară care să permită scăderea inflaţiei, dar să asigure în acelaşi timp şi stabilitate cursului.
La sfârşitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,13 la 6,15%, nivel care a mai fost atins la începutul lui decembrie 2012. La sfârşitul săptămânii trecute, indicele se situa la 6,01%. Indicele la şase luni, folosit calculării ratelor la creditele ipotecare, a urcat, joi, de la 6,27 la 6,28%, valoare comparabilă cu cea înregistrată în prima parte a lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,45 la 6,47%.

Creşterea inflaţiei anuale din Statele Unite la 8,6%, maxim al ultimilor 40 de ani, a produs aprecierea rapidă a monedei americane, care fluctua la începutul acestei săptămâni între 1,0456 şi 1,0520 dolari/euro, faţă de 1,0752 dolari la începutul perioadei. În piaţa locală, cursul dolarului a crescut de la 4,6003 la 4,6665 lei. Evoluţia s-a datorat pariurilor puse pe o decizie a Rezervei Federale de a majora dobânda de referinţă cu 0,75 puncte procentuale la şedinţa sa de politică monetară care se va desfăşura marţi şi miercuri. La aceste prognoze a contribuit şi declaraţia preşedintelui Biden de la finalul săptămânii trecute, care a afirmat că „Vom trăi cu această inflaţie o vreme. Va scădea treptat, dar vom trăi cu ea pentru o vreme”.

Pieţele au ignorat anunţul făcut joi de BCE că va majora dobânda sa cheie cu 0,25 puncte procentuale la reuniunea sa din iulie, pentru prima dată din 2011, după ce programul său de cumpărare de obligaţiuni s-a încheiat.
Cursul francului elveţian s-a mişcat în perioada analizată între 4,7169 şi 4,7887 lei, cel de vinerea trecută fiind stabilită la 4,7554 lei. Evoluţia lirei sterline a fost influenţată de votul de încredere din Parlamentul britanic în privinţa premierului Johnson. Cursul ei a crescut de la 5,7780 la 5,8114 lei.

Perspectivele unei politici monetare stricte din partea Rezervei Federale, pe fondul unei încetiniri a economiei mondiale, au amplificat aversiunea faţă de risc şi scăderea bitcoin la 24.164 dolari, minim al ultimelor 18 luni. Faţă de noiembrie trecut, când a urcat la aproape 69.000 dolari, criptomoneda a pierdut 65%. Tot la începutul acestei săptămâni, ether a alunecat până la 1.207 dolari, faţă de aproape 4.900 dolari în noiembrie 2021.

Facebook Comments