Liga Florilor a furnizat o campioană surpriză: Rapid Bucureşti. Terminând cu un punct în faţa CSM-ului Bucureşti, cătrănită de faptul că Zalăul lui Tadici a jucat la rupere în confruntarea directă, în timp ce a lăsat-o mai moale cu alte echipe şi aşa se explică ratarea titlului. Reamintim că la Zalău „tigroaicele” ofensate s-au impus totuşi. Într-un handbal sănătos, orice echipă care se doreşte puternică pentru ce o aşteaptă „afară” ar trebui să-şi dorească şi în campionatul intern adversare pe potrivă. Ne amintim de o declaraţie a Cristinei Neagu făcută la Mondialul japonez din 2019, după România – Spania 20-37: „Sincer, nu văd niciun lucru bun, dar ce altceva să fac?”. „Proba verităţii” care defineşte perfect parcursul „tigroaicelor” în Liga Florilor recent încheiată constă în faptul că, imediat după ultimul fluier de arbitru, CSM Bucureşti a trecut la înlăturarea a nu mai puţin de 10 jucătoare. Au plecat Carmen Martin şi Grubisic, a căror absenţă se va resimţi un timp, dar şi handbaliste (Wester, Da Silva ş.a.) cărora li s-ar potrivi întrebarea argheziană de ce-au venit, de ce-au plecat? Ne interesează CSM Bucureşti aşa cum ne interesează Rapid, acum în postura de campioană, aşa cum ne interesează Rm. Vâlcea, Craiova, Buzău, Cisnădie, Baia Mare etc., prin prisma reprezentativităţii „sub tricolor”. Între 4 şi 20 noiembrie, România va juca la Campionatul European cu Franţa, Ţările de Jos şi Macedonia de Nord, iar acolo nu îţi permiţi să te superi pe franţuzoaice pentru că au lăsat-o mai moale cu celelalte echipe, iar cu tine şi-au dat viaţa. Problema care îi frământă pe antrenorii noştri, dar care nu a fost soluţionată, este raportul dintre jucătoarele străine şi cele autohtone la nivelul echipelor de club. Ne-am trezit cu selecţioner care era şi antrenorul campioanei CSM Bucureşti, dar cele mai multe jucătoare selecţionate proveneau de la cu totul alte echipe decât de pe propria bătătură. Rezultatele s-au văzut, abia ne ţinem în coada clasamentelor: mondiale – locul 12 (2019), 13 (2021); europene – 12 (2020); olimpice – 2012 nu ne-am calificat, 9 (2016), 2020 nu ne-am calificat. Există părerea că handbalistele noastre, cele de perspectivă, se pierd printre „straniere”, iar explicaţia e simplă. La nivelul echipelor de club accentul se pune pe rezultate imediate, iar pentru asta e nevoie de jucătoare cu experienţă. Păcăleala merge până acolo încât, pe bani grei, sunt aduse de oriunde jucătoare lăsate din mână chiar de echipele de la care pleacă. Este cazul Eduardei Amorim care a evoluat 12 ani la Gyor, alţi câţiva pe ici, pe colo, apoi cooptată de CSM pentru Final Four. Nu e singurul exemplu de acest fel. Time-outul de-o vară poate avea ca deviză pe orice plajă „cum îţi aşterni, aşa vei dormi”, visând frumos, evident.
