luni, martie 24, 2025

Vâlcea: La Horezu-Olari va fi inaugurat un centru uriaș al ceramicii

Prima școală de ceramică din țară, destinată localnicilor și turiștilor, va fi inaugurată în toamna acestui an la Horezu, capitală a ceramicii românești. Școala face parte dintr-un centru cultural vast care se va întinde pe o suprafață de peste 2800 m.p., în satul Olari.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu, a declarat, cu ocazia ediției jubiliare a Târgului ceramicii românești  „Cocoșul de Hurez”, că acest centru va pune în valoare activitatea  ceramiștilor horezeni  care  modelează  cu măiestrie lutul pe roată și va crea diverse  evenimente culturale și turstice dedicate ceramicii de Horezu,  aflată din 2012 în patrimonial imaterial al UNESCO.  

„Pentru a veni în ajutorul ceramiștilor horezeni, vom inaugura la Olari,  în toamna acestui an, un centru uriaș de 2810 metri pătrați, unde, pe lângă o sală de expoziții foarte mare, vor exista multe ateliere de lucru ce vor fi puse în funcțiune  de ceramiști, ateliere de pregătire, sală de conferințe, foișoare, zonă de cazare pentru turiștii care vor să învețe meșteșugul olăritului. Investiția, care a costat peste 2.5 milioane  de euro, este în fază finală a lucrărilor. La inaugurare, vom invita elite ale culturii românești și vom crea astfel, încă un mare eveniment dedicat ceramiștilor și ceramicii din Horezu, primul dintre multele evenimente ce vor urma acolo”, a precizat primarul Sărdărescu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Râmnicu Vâlcea anunță construirea unui  bazin de înot și a unui heliport în Goranu

Bazinul de înot și heliportul vor  amplasate pe islazul de la Goranu.  Această zonă este  deja una în continuă...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI