Cu stângul pe dreptul internaţional

0
Katalin Novak

În urma „divinei” şi rătăcitei vizite în România a doamnei Katalin Novak, preşedintele de curând ales al Ungariei, Ministerul Afacerilor Externe al României a emis un comunicat. „Astfel de declaraţii nu corespund standardelor internaţionale în materie şi nici spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară (semnat la Timişoara, la 16 septembrie 1996) sau Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungaria pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2021”, explicitează, succint, comunicatul, cu trimitere la luările de cuvânt publice ale preşedintelui Novak. Întreg faptul vizitei, cu abaterile sfruntate de la protocolul oficial, de la lucruri care în limbaj uzual „nu se fac”, e o mostră de amatorism diplomatic. Iar perdantul e unul singur. Şi sigur. E o autouzurpare de funcţie. Comunicatul MAE român este oficial, pe când vizita preşedintelui ungar a fost una privată, chipurile. Vedem în comunicatul corect dozat al Externelor diriguite de Bogdan Aurescu un gest amiabil ce se vrea reciproc avantajos în paradigmă europeană. Vizita doamnei preşedinte, a cărei mână dreaptă continuă să fie premierul Victor Orban, se va fi erijat în gest privat, doar că imaginea publică s-a dus în direcţia unei diplomaţii de altitudine teatrală, atât la figurat, cât şi mai ales la propriu. Katalin Novak a ţinut să urce până pe Piatra Secuiului, unde s-a tras în poză lângă o iluzorie bornă de hotar pe care s-a dat cu bidineaua în culorile drapelului ţării sale. Asta după ce înaltul oaspete participase, în Alba Iulia, la dezvelirea unei statui a principelui transilvan Gabriel Bethlen, de acum patru secole. La Alba Iulia, deci, acolo unde, la 1 Decembrie 1918, s-a semnat actul Marii Uniri. Fie şi disproporţionată, punerea în oglinda vremii a celor două evenimente n-a fost una întâmplătoare. A fost un act ostil hrănit cu paiul prin toate nervurile unui lobby presant de nostalgie imperială. Tratatul semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles, de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, pe de altă parte, încă face valuri iredentiste. Pretenţia ca delegaţii de experţi în istorie şi drept internaţional din cele două ţări vecine (şi prietene) să se aşeze la masa de lucru pentru a rescrie ceva scris deja apăsat şi asumat de ambele părţi, este de un absurd perfect. Aşa se explică problemele de pilotaj ale preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, vicepremier în guvernul Ciucă, atunci când, cu harta stilizată a Ungariei Mari pe textila dorsală, a zis-o: „Dumnezeu l-a adus pe preşedintele Ungariei la Cluj”. În locul Tatălui Ceresc, lui Hunor i-o fi zburat gândul la Papaşa Kiril al Moscovei.    

Facebook Comments