Ionuţ Stroe (PNL): Este necesară o renegociere a PNRR în ceea ce priveşte pensiile

Deputatul Ionuţ Stroe, care este şi purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că este necesară o discuție cu reprezentanţii Comisiei Europeane legată de o renegociere a PNRR. Liberalul a menţionat şi două domenii ce vor fi aduse în discuţie, respectiv pensiile românilor şi prețurile materialelor de construcții.

0

„Se știa încă de la început că, din al doilea an, țările au posibilitatea de a-și reajusta aceste obiective asumate prin PNRR. Există două domenii care ar necesita aceste ajustări sau discuții suplimentare, chiar dacă Comisia nu a definit procedura prin care se poate renegocia PNRR. Este de așteptat ca din 2023 România, ca și alte state din UE, să încerce să modifice aceste sume și angajamentele. Primul domeniu este cel legat de pensii. Știm foarte bine nivelul pensiilor din România, știm posibilitățile reduse de a traversa această perioadă extrem de dificilă economic, raportat la inflație care crește într-un ritm galopant și ar fi de preferat să discutăm cu cei din UE. (…) Cel de-al doilea domeniu este cel al ajustării prețurilor în zona materialelor de construcții, proiecte care s-au făcut, s-au gândit pe anumite cifre sunt în momentul de față mult sub ceea ce oferă piața în momentul de față în România.Când se vor derula aceste lucruri, probabil cei de la Bruxelles ne vor spune când și procedura”, a declarat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a atras însă atenţia că, înainte de a se discuta despre renegocierea PNRR, România trebuie să-şi îndeplinească angajamentele luate în faţa Comisiei Europene. „Până să discutăm acest lucru, noi trebuie să onorăm un angajament, anume lege pe care noi am asumat-o în raport cu condițiile din PNRR, reforma pensiilor în România”.

Facebook Comments