Pelerini din toată țara aleg să sărbătorească acest praznic la marile așezăminte monastice vâlcene. Ei caută sfințenia monahilor și monahiilor de aici, a locurilor încărcate de istorie și spiritualitate dar și izvoarele tămăduitoare de pe lângă aceste străvechi vetre duhovnicești. Cella Delavrancea descria, la 1938, Râmnicul și împrejurimile din pământul cărora izvorăsc ape tămăduitoare, astfel: ,,În organismul biologic al nordului oltenesc, oraşul este inima de la care pornesc arterele ce duc la diferite localităţi, preţuite atât pentru frumuseţea localităţii cât şi pentru izvoarele de tămăduire“.
Așezăminte monastice încărcate de istorie
Cele mai căutate izvoare în această zi sfântă sunt cele de la mănăstirile vâlcene Jgheaburi, Pahomie, Pătrunsa, Frăsinei, Bistrița (Peștera Sf. Grigorie Decapolitul) și Pietreni de la Costești.
La Stoenești, în satul Piscu Mare, se află un străvechi așezământ monasticdin secolul al XIV-lea, fiind atribuit legendarului Negru Vodă. Biserica a fost refăcută în vrema domniei lui Matei Basarab, de Mitropolitul Teofil, la anul 1640. Lăcașul pe care îl vedem astăzi a fost ridicat în perioada 1822-1827 de preoţii Ioan Andronescu din Cacova, Ioan din Cheia şi Daniil ieromonahul din Zmeuret. Această mănăstire este vizitată îndeosebi de hramul Izvorul Tămăduirii, atunci când sute de pelerini vin la izvorul sfinţit, cu ape sulfuroase să-și oblojească rănile sufeltului și ale trupului. Aceasta este o tradiție străveche, de la Matei Basarab, domnitorul Țării Românești (1632-1654). Mai există și obiceiul ca în poenița din apropierea mănăstirii să se organizeze, în această zi, un bâlci.
Sfânta Mănăstire Pahomie este o ctitorie zidită în stâncă la poalele muntelui Buila, în satul Cheia-Băile Olăneşti, într-un ținut al haiducilor, unde în vechime se-ajungea numai călare şi numai dacă aveai mult curaj. Începuturile acestui sfânt așezământ monastic este învăluit în mister. În documentele de arhivă apare cu denumirea de „Schitul Izvorul Frumos“. Hrisovul lui Alexandru Moruzi Voievod (1793), păstrează cea mai veche mărturie despre această așezare monahală. Domnitorul întărește schitului Izvorul Frumos din județul Vâlcea “și călugărilor sihaștri din acest schit“ milele avute încă de la Alexandru Ipsilanti cât și de la mai mulți domni mai dinainte. Dar, tradiția îi acordă actul de ctitorire lui Pahomie monahul (Barbu Craiovescu) şi Sava Haiducul, în anii 1519-1520. În anul 1684, Schitul Pahomie a fost refăcut de Sfântul Constantin Brâncoveanu, pe când era vel spătar. Cascada Izvorul Frumos, de lângă mănăstire, este una din numeroasele minunății cu care Domnul a binecuvântat acest ținut. Deasupra cascadei, în stânga, este o cruce mare, din fier, cu Domnul Iisus Hristos răstignit, străjuit de două icoane și de inscripția: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.” (Psalm 41:1-2)
Mănăstirea Pătrunsa de la Bărbătești este ctitoria Preasfințitului Climent, Episcopul Râmnicului (1735-1749). Despre Constantin (numele de botez al episcopului) se spune că s-a născut în jurul anului 1685, în muntele Buila, unde mama sa găsise loc de refugiu din calea năvălirii și jafurilor turcilor. În memoria mamei sale, Paraschiva Modoran, și a minunii făcute de Bunul Dumnezeu, episcopul va zidi acolo, pe creasta muntelui, o bisericuță (1740) în jurul căreia avea să se întemeieze o importantă așezare monahală. Și aici este o veche tradiție, ca mulți credincioși să se strângă, din împrejurimi și din țară, pentru a celebra acest praznic creștin.
Izvorul sfințit de la Mănăstirea Frăsinei (com. Muereasca) este legat de personalitatea Sfântului Calinic, pe atunci stareț al așezământului monastic. La mijlocul drumului care unește biserica veche din cimitir cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de biserica nouă, se află o troiță care adăpostește un izvor care produce efecte miraculoase privind sănătatea pelerinilor care beau această apă și se spală cu ea. Monahii și oamenii locului vorbesc despre acele vremuri (de acum două veacuri), pe când Sfântul Calinic păstorea obștea Frăsineiului. În acest ținut muntos nu mai plouase cam de mult timp și seceta afectase mult oamenii și animalele. Se spune că, Sfântul Calinic a lovit cu toiagul în stânca muntelui și din acel loc a izvorât un șuvoi de apă rece și limpede. „Izvorul Sfântului Calinic“ de la Frăsinei are proprietăți tămăduitoare fiind de mare ajutor bolnavilor care vin la el cu mare evlavie. Foarte mulți creștini și-au recăpătat vederea după ce s-au spălat pe față cu această apă dar s-au însănătoțit și cei care aveau afecțiunii reumatice.
Mănăstirea Bistriţa de la Costești a fost zidită de boierii Craioveşti, în veacul al XV-lea. Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei va înzestra mănăstirea cu sate, munţi, livezi şi podgorii, cu mori, heleşteie, vămi şi cu preţioase obiecte de cult. Tot el a adus de la Constantinopol, în anul 1497, cea mai de preţ comoară a lăcaşului, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată şi s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcaşul să fie asaltat de numeroşi pelerini. În apropiere, în Peştera Sfântului Grigorie, se află două bisericuţe cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului-Ovidenia” (sec. XV-XVI) şi “Sfinţii Arhangheli” (1653). În peştera în care racla cu moaștele sfântului era ascunsă din calea năvălitorilor curge mereu, din plin, un izvor curat cu apă limpede. Acest loc încărcat de sacralitate nu are nimic de jur împrejur, ci numai un munte înalt şi râpos care se ridică dincolo de râu.
La fostul Schit „De Sub Piatră” sau „44 de Izvoare” din satul Pietreni (com. Costeşti) o ctitorie a Cuviosului Ştefan, egumenul Mănăstirii Bistriţa și a ieromonahilor Epifanie şi Nicodim, din anul 1701, există obiceiul ca în curtea bisericii să se oficieze o slujbă cu mulți preoți și credincioși. Aici a numărat pincipele Carol, în vizita sa din anul 1867, toate aceste izvoare care se revarsă din muntele Builei. Și Regina Maria a vizitat schitul și a văzut aceste izvoare, în anul 1935.
De altfel, la Costești, în ficare an, se organizează de Izvorul Tămăduirii, Ziua Comunei, sub genericul “La obârşie, la izvoare”, un eveniment cultural care promovează istoria și tradițiile locului. Și la Horezu se mai mai păstrează tradiția organizării unui bâlci care s-a ținut inițial lângă ctitoria Brâncoveanului, relocat în Lunca Romanilor.
În această zi sfântă din Săptămâna Luminată se pomenește acest izvor binecuvântat și a minunilor făcute prin intermediul lui de către Maica Domnului. Astfel a luat naștere un praznic bisericesc, un moment mariologic deosebit, care depășește simpla pomenire istorică, ci se sfințințește și apa ca un izvor de binecuvântare și de sfințire pentru cei au adevărata credință. După Sfânta Liturghie și spălarea rituală credincioșii se întorc la casele lor mai curăţiţi și mai plini de speranță.