CNAIR va construi în Vâlcea un drum de tip „Dorel“

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va construi în judeţul Vâlcea un drum demn de isprăvile meşterului Dorel. Denumit „Varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea”, proiectul care are o valoare estimată la circa 53 milioane euro nu rezolvă problemele de trafic, încalcă proprietăţi private, afectează ecosistemul de-a lungul râului Olt şi nu permite accesul localnicilor din Dăeşti pe lungimea lui, deşi traversează această comună pe circa 8 kilometri.

0

Traseul viitorului drum, cuprins în Master Planul General de Transport al României, aprobat în anul 2016, ar urma să ocolească municipiul Râmnicu Vâlcea, să traverseze comunele Budeşti şi Dăeşti, pentru a face legătura cu DN 7, la Seaca în Călimăneşti. Potrivit documentaţiei tehnice, varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea va avea două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente şi parapeţi de protecţie.

Proteste şi memorii

Nemulţumiţi de proiect, cetăţenii comunei Dăeşti au trecut la proteste şi au cerut CNAIR să reconfigureze traseul. „În luarea acestei decizii am luat în calcul faptul că traseul propus tranzitează satul Fedeleşoiu, comuna Dăeşti, prin intravilanul şi extravilanul localităţii, perturbând semnificativ şi ireparabil viaţa locuitorilor. Mai mult, o parte a acestui traseu merge de-a lungul râului Olt, pe latura stângă, distrugând ireversibil ecosistemul aflat în lunca acestuia. În plus, traseul ar traversa 80% din lungime proprietăţi private, pe care sunt construite locuinţe permanente şi de vacanţă. Considerăm că funcţiunea de locuire şi recreere a acestei zone e incompatibilă cu traficul de mare frecvenţă şi tonaj, în condiţiile în care, pentru respectarea dreptului la un mediu sănătos, s-ar impune o distanţă de minimum 1 kilometru de cea mai apropiată construcţie cu destinaţia de locuinţă”, se arată în memoriul către CNAIR.

Primarul din Dăeşti, obligat de instanţă să emită aviz favorabil

Avizat nefavorabil de primarul din Dăeşti, George Popolan (foto), proiectul a ajuns în instanţă după ce compania a dat în judecată conducerea primăriei. Recent, Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea CNAIR, pe principiul „interesul naţional primează interesului local”. Prin urmare, primarul trebuie să se conformeze şi să emită aviz favorabil. „Voi fi nevoit să emit aviz favorabil în vederea eliberării certificatului de urbanism de către Consiliul Judeţean Vâlcea. Dar mai spun o dată: această centură nu aduce niciun avantaj localităţii atâta timp cât nu avem acces la ea. Drumul începe la intrarea în comună şi se finalizează la ieşire. Practic, este proiectat fără nicio oprire. Am cerut ca la jumătatea satului Sâmbotin să se facă o cale. Era bine şi pentru noi şi pentru alte localităţi: Muereasca, Bujoreni,o parte a Călimăneştiului. Plus că afectează proprietăţile oamenilor, poluează mediul etc. La CNAIR nu am avut cu cine să discut. Eu am vrut să susţin cetăţenii pentru a schimba traseul, nu suntem împotriva construirii drumului”, spune primarul Popolan.

Prezentat iniţial de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea drept o investiţie menită să îmbunătăţească siguranţa în trafic, să reducă atât numărul de accidente, cât şi gradul de poluare în interiorul localităţilor, proiectul poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt: „Viceversa”.

Facebook Comments