„Această Lege este prima reglementare de pe piaţa românească a raporturilor dintre furnizorii de bunuri agricole şi alimentare şi cumpărătorii comercianţi ai acestora. Existenţa pe piaţă a unor practici anticoncurenţiale şi inechitabile faţă de producători, folosirea neloială în anumite ocazii a forţei de negociere mult mai mare a lanţurilor de retail au generat, nu doar nemulţumire în rândul producătorilor şi al consumatorilor direcţi, ci şi distorsiuni în lanţul de producţie, comercializare, consum.
Conform prevederilor acestei Legi, practicile neloiale precum modificarea în mod unilateral de către cumpărator a unor clauze contractuale pentru produsele agricole și/sau alimentare care se referă la frecvența, metoda, locul, calendarul sau volumul furnizării produselor, întârzierea termenelor de plată asumate, returnarea furnizorului produselor agricole și alimentare nevândute, impunerea unor taxe pentru listarea și expunerea produselor, retragerea produselor de la raft ca mijloc de presiune în timpul negocierilor, vor fi aspru sancționate prin amenzi usturătoare.”, potrivit unui comunicat de presă.
„Este o lege mult așteptată de majoritatea fermierilor din România”
”Promulgarea acestei Legi reprezintă ultimul pas al procesului legislativ privind adoptarea unui act normativ. De astăzi înainte, producătorul român va avea parte de un tratament corect și echitabil în negocierile privind vânzarea produselor sale și sunt mândru că am reușit să promovez o astfel de Lege care vine în sprijinul producătorilor români din domeniul agricol și alimentar. Este o Lege mult așteptată de majoritatea fermierilor din România și sunt convins că în cel mai scurt timp se vor vedea efectele benefice ale acesteia și în rândul consumatorilor” a mai adăugat Cristian Buican.