duminică, noiembrie 8, 2026

Vâlcea: Peste 100 de poliţişti participă la Campionatul de Judo al MAI de la Călimăneşti

Începând cu data de 29 martie şi până pe 1 aprilie a.c., oraşul Călimăneşti găzduieşte etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Competiţia la startul căreia se vor alinia reprezentanţi ai tuturor armelor Ministerului Afacerilor Interne este organizată de către Biroul coordonare activităţi sportive din Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului nostru.
Locul desfăşurării este sala de sport a Liceului Tehnologic de Turism din Călimăneşti, unde vor concura circa 100 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI