Performanţa leului nu a fost afectată de războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina nu a afectat evoluţia cursului euro/leu, însă dobânzile au continuat să crească, ceea ce va ridica implicit şi valoarea indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) şi va afecta, prin majorarea ratelor, bugetul celor care au credite.

0

Tranzacţiile s-au efectuat constant în culoarul 4,945 – 4,952 lei, iar cursul euro a fluctuat între 4,9461 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, şi 4,9490 lei, cel de la începutul acestei săptămâni fiind stabilit la 4,9474 lei. Stabilitatea cursului se datorează regimului de fluctuare controlată pe care îl practică BNR, care intervine punctual atât în piaţa valutară, cât şi în cea monetară.
Perspectiva ca inflaţia an/an să depăşească pragul de 10% în următoarele luni a accelerat ritmul de creştere a dobânzilor interbancare. Saltul de la începutul acestei săptămâni se datorează şi faptului că unele bănci au nevoie de lei pentru clienţii lor care urmează să achite până vineri taxele şi impozitele la bugetul de stat. În aceste condiţii, dobânzile au revenit la valori care se mai înregistrau la începutul lui august 2013.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut lunea aceasta de la 4,39 la 4,49%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,48 la 4,58%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a sărit de la 4,55 la 4,64%. O analiză BCR estimează că „BNR va majora dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază la 3,0% pe 9 aprilie, iar la mijlocul acestui an estimăm o dobândă de 3,50%”.

Decizia de miercurea trecută a Rezervei Federale americane de a majora dobânda de politică monetară de la 0 – 0,25% la 0,25 – 0,50% nu a afectat evoluţia perechii euro/dolar, ea fiind deja înglobată în anticipările pieţei, ceea ce a asigurat monedei unice cea mai bună performanţă din ultimele şase săptămâni. În context, declaraţia preşedintelui filialei Rezervei Federale din St. Louis, conform căruia a devenit necesară majorarea în acest an a dobânzii de politică monetară la peste 3% pentru a tempera inflaţia, nu a influenţat deciziile investitorilor.

Euro s-a mişcat pe parcursul perioadei între 1,0901 şi 1,1119 dolari, cotaţiile de lunea aceasta fiind cuprinse între 1,1026 şi 1,1066 dolari. Cursul monedei americane a a scăzut de la 4,5451 lei, la debutul perioadei, la 4,4777 lei, la sfârşitul ei. Cursul monedei elveţiene a scăzut de la 4,8288 lei la 4,7662 lei, dar a încheiat intervalul la 4,8143 lei. Media lirei sterline a fluctuat între 5,8651 şi 5,9040 lei, iar cea de lunea aceasta a fost stabilită la 5,8828 lei.

În perioada analizată, cotaţiile criptomonedelor au reînceput să crească, după mai multe zile de scădere. Bitcoin a a coborât la începutul săptămânii trecute la un minim de 37.600 dolari, dar a crescut lunea aceasta la 40.560 – 41.550 dolari. Ether, a doua cea mai tranzacţionată criptomonedă, a crescut de la un minim de circa 2.500 dolari la aproape 3.000 dolari.

Facebook Comments