Ore dintr-o zi a culturii naţionale

0

Spre furia taurină a unor absorbanţi de toate şi nimic pe linia spiritualităţii româneşti, Ziua Culturii Naţionale chiar există şi chiar a fost marcată, şi anul acesta, pe 15 ianuarie. Acad. Eugen Simion, la propunerea căruia Ziua Culturii Naţionale a fost confirmată legislativ prin Legea nr.238/2010, explică şi pentru sectorul zootehnic: „Ziua Culturii Naţionale vine odată cu Eminescu; e ceea ce rămâne din experienţa noastră”. Nu e vorba de triumfalism, nicăieri în lume nu există o zi a triumfalismului naţional. Oricât de restricţionaţi suntem, poate şi săraci, poate şi pidosnici, câteva ore pline dintr-o zi a culturii naţionale tot s-au găsit, „odată cu Eminescu”. Filarmonica „George Enescu” a susţinut un concert extraordinar la Ateneul Român. La Ateneul Naţional din Iaşi, a avut loc spectacolul „Eminescu – om, geniu şi poet divin”, protagonist actorul Dorel Vişan, cu participarea compozitorului şi pianistului Eugen Doga. La Naţionalul craiovean, actorul Emil Boroghină, fondatorul primului teatru de poezie din România, Poesis, şi-a delectat publicul cu un spectacol de zile mari: „Recitindu-l pe Eminescu. La steaua care-a răsărit”. Spectacolul a mai fost susţinut de-a lungul timpului în Belgia, Italia, Germania, Cehia, Ungaria, Grecia, ba chiar în Canada, SUA şi China. Din repertoriu, unul imens, de bogată încărcătură, nu lipsesc Scrisorile eminesciene, cinci la număr, Luceafărul, Odă (în metru antic), Memento mori, Venere şi Madonă. S-ar fi meritat o mai mare atenţie din partea televiziunii publice în reflectarea unui turism cultural cu poezia lui Eminescu pe mapamond. Cât s-a tradus în căşti, nu ştim. Ce ştim, din cele spuse şi scrise de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi nu numai, este că limba română se situează în primele 20 de limbi vorbite, din cele 6.000-7.000 de pe planetă. „Se vorbeşte mult, în ultimii ani, despre cultura europeană, prin care unii încearcă să pună în umbră culturile naţionale, inclusiv cultura română. Cultura europeană nu există în sine, fiindcă ea nu este produsul unui popor european şi nici al unei limbi europene. Cultura europeană există prin culturile naţionale, care exprimă specificul fiecărui popor, în contextul moştenirii comune europene”, remarcă Ioan-Aurel Pop, şi bine face, într-un moment confuz al răsturnării valorilor nu numai la noi, dar şi la noi. „După 1989 – remarcă Dorel Vişan – , Eminescu a fost uitat, lăsat în umbră, ignorat şi chiar contestat. La modul direct şi foarte degradant pentru o naţiune care se consideră civilizată şi vrea să se aşeze pe valori. Se pare că noi am uitat cum arată valoarea. Din această cauză, nu putem aşeza societatea modernă decât pe ignoranţă”. De-aia ziceam că nu prea mai e timp de luat în coarne „tot ce mişcă…”.

Facebook Comments