Între Revoluția de la 1821 și Revoluția de la 1848 sunt 27 de ani. Între Revoluția pașoptistă și Războiul de Independență – 30 de ani (cu un ”intermezzo” important, Unirea Principatelor în 1859). Între Războiul de Independență și Marea Unire de la 1918 – 40 de ani. Între România Mare și România”Comunistă” sunt 30 de ani. Între România ”Comunistă”și Revoluția din Decembrie 1989 – 41 de ani.
Ne aflăm acum, în 2022, în cel de-al 33-lea an de la momentul 1989 și nu ne simțim deloc bine.
Obosiți de odiseea pandemiei de coronavirus, înjurând democrația de vitrină, cu datorii colective și individuale apăsătoare, cu restanțe de politici publici esențiale, greu surmontabile, cu sărăcia mușcând lacomă din viața tot mai multora, cu mari frici legate de viitor, cu o jumătate de Românie autoexilată, cu o elită conducătoare degradată la fiecare ciclu electoral, marcată de tulburări autoimune, cu neîncrederea devenită herald național și multiplicator de anomie socială, cu un proiect european rătăcit în logica birocrației neoliberale, sporindu-ne corola de îndoieli, suntem aproape pregătiți pentru o nouă revoluție.
Nu știm cum va arăta ea exact, dar putem imagina niște scenarii. Pe cele care conțin conflicte militare regionale ori globale, posibile(?!), nu le includ aici.
În primul scenariu, (iertați-mi naivitatea) societatea românească se trezește din apatia/depresia democratică, genereazăși impune prin vot formațiuni politice și lideri cu adevărat citizen-oriented, life-oriented and future-oriented. Românii cer o nouă Constituțiecare să înlăture limitele celei din 2003 și care să acrediteze un nou tip de republică (res publicae=lucruri publice), real democratică, întemeiată pe un nou Contract Social. Republică în care, tocmai lucrurile publice: banii publici, resursele naturale, serviciile publice, companiile publice, spațiul public în general, să fie corect valorizate și valorificate în interesul tuturor. Este revoluția în care încă mai sper!
În al doilea scenariu, Proiectul european se refondează sub presiunea cetățenilor, iar noua ordine europeană/ noul model social european, sub controlul cetățenilor, va crea un nou euroentuziasm care va antrena și societatea românească. Democrația regenerată va rupe peste tot în UE lanțurile dictaturii gândirii unice, perpetuată de rețeta complicității perfecte capital – mediapropagandă – politicieni dependenți, autoprotejată de o Omerta sofisticată. Este revoluția în care cred!
În cel de-al treilea scenariu, Proiectul european va fi sufocat de birocrația bruxelleză și de non-viziunea unor lideri europeni, pe cât de ambițioși, pe atât de slabi, iar statele-națiuni vor căuta drumuri pe cont propriu și noi forme de cooperare regională sub sceptrul unor ”illuminati iliberali”, inspirați de liderii marilor puteri răsăritene. Aici în Est, contagiunea generalizată a modelului polono-maghiar este iminentă. Românii, și nu doar ei, par tot mai seduși de modelul liderilor guvernelor de la Budapesta și Varșovia. George Simion, călare pe AUR sucește mințile tot mai multor români exact în acest sens. Faptul că Simion nu este Viktor Orban și nici Mateusz Morawiecki ori Andrej Duda s-ar putea să fie doar un detaliu și atât.Este revoluția pe care trebuie s-o evităm!
Trăim în cea mai neagră perioadă a democrației liberale. S-au adunat prea multe frustrări economice și sociale. Oamenii, tot mai dependenți de mofturile și lăcomia capitalului, se simt exploatați, furați și mințiți. În același timp, poate paradoxal, au un tot mai dezvoltat sentiment de people surplus. Nu mai cred că acest drum duce la o lume mai bună și mai dreaptă pentru toți. Iluziile și speranțele par să-și fi dat duhul. Utopia capitalistă e tot mai golită de înțelegerea faptului că economia servește oamenii, nu invers. Capitalismul, tot mai injust, cu un simț tot mai atrofiat al responsabilității sociale, în absența unui sistem care să-l concureze, caută din greu noi moduri de a seduce. Și pe antreprenori, și pe lucrători. Cu cât e mai setat pe profitul cu orice preț în favoarea celor 10-20%, cu atât pare mai incapabil să o facă! Și atunci irită, agresează, ucide! Oameni, mediu, viață!
Sentimentul de pluribus dictatorship e tot mai prezent. Dictatura facturilor, dictatura creditelor, dictatura salariilor mici, dictatura mâinilor nevăzute(si nu mă refer doar la cea a pieței).
Pare că am ajuns în buza acelui viitor în care marea problemă este ”a avea de mâncare sau a fi mâncat”(to have launch or be lunch). Guvernele nu mai managerizează riscuri, ele par a genera riscuri. Suntem în epoca democrației cu răspundere limitată”. Noul El desenchanto/ noua dezamăgire se extinde pandemic.
O nouă nevoie fundamentală de o nouă libertate pare a fi combustibilul care pune în funcțiune, încet, dar sigur motorul unei noi revoluții. Nu identificăm încă toți la fel pe cei care ne calcă pe gât și pe cap. Nu știm încă toți ce vrem de la această nouă libertate, cum ar putea ea să ne redea un sens comun, relansându-ne individualitatea socială. Dar ne-o dorim, începem s-o revendicăm!
Căutarea motivației depline de a lupta pentru o nouă libertate și pentru o nouă democrație va mai dura un timp, însă nu foarte lung. Revoluția va avea loc mîine!