Noi şi Eminescu

0

Pentru o Românie demnă de civilizaţia anului 2022, digitalizată şi computerizată, implicit alfabetizată, Eminescu nu ar trebui să constituie o problemă de cultură generală. Adică tu reporter ieşi cu microfonul pe orice bulevard sau uliţă, întrebi cine a fost Eminescu şi nu ţi se răspunde cu datul din umeri. Proiectul „România educată” are în el destule neajunsuri ca să nu punctăm că 15 ianuarie e ziua de naştere a lui Mihai Eminescu şi, mai mult, e Ziua Culturii Naţionale. Şi vedem cu ochii minţii cum statuile poetului naţional, atât cea din faţa Ateneului Român cât şi cea ridicată în cel mai mic târg de provincie, sunt pline de flori. Cum şi de fiori! Posibil, un trubadur de prin partea locului să cânte sau să recite ceva. Principalele instituţii administrative şi de cultură se aliniază decorativ evenimentului, ba chiar îşi deschid porţile celor câţiva rătăciţi. Nu prea e de bun augur când s-au dat jos din pod restricţiile legate de Omicron. Ne exprimăm speranţa că între „farmacia inimii” şi două breaking news-uri, unul, două posturi de televiziune, mai acătării, vor face un tur de forţă de dragul Zilei Eminescu şi al suratei sale. Mai jos de-atât, e riscant. Statistica veniturilor şi cheltuielilor în 2021 indica, alarmant, că o familie din România cheltuie lunar pentru educaţie cât pentru un suc, adică patru lei. Să tot stai să numeri. Respectiv 0,1 la sută din veniturile totale. Waw! 35 la sută dintre români au declarat că nu au citit niciodată o carte. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, când 40 la sută din populaţie, şi aşa rărită de fenomenul diaspora, se luptă cu sărăcia? Din patru lei, dintr-un suc, oare câte înghiţituri se cuvin poetului naţional, poetului-nepereche, omului deplin al culturii româneşti? Trei deodată! Şi cine să-l mai înţeleagă pe cel ce suferea şi scria într-o limbă desfigurată astăzi? Grigore Vieru nu mai e. Doina şi Ion Aldea Teodorovici nu mai sunt. Adrian Păunescu nu mai e. Nici Cenaclul „Flacăra” cu „Dor de Eminescu”. Nici Caramitru, doldora de Eminescu, nici Ovidiu Iuliu Moldovan cu „Odă (în metru antic)”, în care găsim, spun atâţia, cel mai profund vers eminescian, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Nici Cozorici, cu „Scrisoarea III”, nu mai este. Mă ierte marele actor pentru ideea de a reproduce ultimele cadenţe ale magistralei sale interpretări: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” Cine în locul acestora? Cine pe locul publicului care îşi rupea de la gură pentru un bilet? Acum bagă în gură pentru toţi anii când a înghiţit în sec. Potrivit Eurobarometrului, suntem pe locul întâi la consumul de alimente şi de băuturi alcoolice.           

Facebook Comments