Porţia de venin
Vâlcea: Cîţu se răzbună şi dă PSD-ului funcţia de prefect în judeţul lui natal

0

Florin Cîţu, şeful Partidului Naţional Liberal ( PNL), dă Prefectura pe mâna social-democraţilor, chiar în Vâlcea, judeţul său natal. Ar fi putut să nu o facă, dar nu a vrut! Împărţeala pe principiul stabilit „preşedinte de Consiliu Judeţean şi prefect de la acelaşi partid” nu a funcţionat în toate judeţele. Excepţii notabile în Oltenia sunt Gorjul şi Oltul, unde liberalii şi-au păstrat posturile de prefect, deşi consiliile judeţene sunt conduse de social-democraţi.
Vâlcea i-a căzut în dizgraţie lui Cîţu de mai mult timp, iar campania electorală pentru preşedinţia PNL a adâncit falia. Cu vreo două zile înainte de alegeri, liberalii vâlceni, majoritatea pro-Orban, au adoptat o moţiune pe care au şi transmis-o Bucureştiului, prin care îşi exprimau dezacordul unei alianţe cu PSD. Cu alte cuvinte, o politică anti-Cîţu. Acesta este încă profund dezamăgit de atitudinea PNL Vâlcea, de la care se aştepta ca, într-un gest de patriotism local, să pornească o emulaţie în favoarea lui, nicidecum viceversa.
Gestul deputatului Buican, preşedintele PNL Vâlcea, de a se pune în ultima clipă pe lista de susţinători ai lui Florin Cîţu nu a fost apreciat la pretinsa lui valoare, ci mai degrabă a fost taxat ca o atitudine duală, care nu prezenta nicio garanţie la vot. Dar domnul Buican, în plan personal, a ieşit bine până la urmă, fiindcă a fost cooptat în conducerea centrală a partidului. Însă acum a devenit limpede, nu mai este primit în salonul cel mare.
Bătutul palmei pentru împărţirea funcţiilor de prefect înseamnă un pumn puternic dat PNL-ului Vâlcea. Tânărul prefect liberal Sebastin Fârtat îşi face bagajul, şi doar o minune îl mai poate salva. Judeţul reintră astfel în zona roşie politică, iar Constantin Rădulescu, liderul PSD al CJ Vâcea, are toate motivele să se umfle în pene.
Apropo! În partea cealaltă, Cristian Buican a băgat capul între pene, precum stârcul. Poate că face vreo strategie sau poate că aşteaptă valul trei din PNL, care i-ar putea aduce la conducere pe Bolojan, Motreanu &Co.
Sunt în stare să pariez că se va învârti bine şi pe acolo!

Facebook Comments