duminică, noiembrie 8, 2026

Echipamentele UVGI inactivează agenţii patogeni din aer şi transformă sistemele de climatizare în purificatoare de aer

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Clădirile au un impact semnificativ asupra mediului, dar şi sănătăţii, bunăstării, productivităţii şi siguranţei celor care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc în ele. Studiile au demonstrat existenţa „sindromului clădirilor bolnave” (SBS) care apare în clădiri cu ventilaţie deficitară, din cauza acumulării dioxidului de carbon, a umidităţii, a compuşilor organici volatili sau a particulelor solide în suspensie din aer.
Americanul Robert Scheir, doctor în Microbiologie, specializat în boli infecţioase, a studiat cauzele apariţiei sindromului în Philadelphia, după epidemia cauzată de bacteria Legionella în anul 1976. Concluzia dr. Scheir a fost că vaporizatoarele din aparatele de aer condiţionat clasice şi bateriile de răcire din centralele de tratare a aerului sunt sursele principale de dezvoltare şi răspândire a bacteriilor, virusurilor şi a mucegaiului. Cercetarea a condus la crearea echipamentelor Steril-Aire care utilizează tehnologia UVGI (iradierea germicidă cu ultraviolete).
Actuala pandemie Covid-19 se va atenua în următorii ani şi va deveni o „infecţie sezonieră”, aşa cum arată un studiu prezentat în prestigioasa revistă Nature Computational Science. În studiu se arată că aerul condiţionat este una dintre cauzele transmiterii virusului şi avertizează asupra „igienei aerului” prin îmbunătăţirea sistemelor interioare de ventilaţie, pentru a împiedica aerosolii (picăturile respiratorii numite şi nucleosoli) care pot rămâne suspendaţi pentru perioade mai lungi.

Care sunt soluţiile tehnice pentru un aer curat în clădiri?

Soluţiile sunt simple: creşterea ventilaţiei, creşterea gradului de filtrare şi utilizarea soluţiilor UV-C. Lămpile germicide UV-C sau Emiţătorii® de la Steril-Aire au un randament ridicat şi o perioadă de funcţionare mai îndelungată. În urma testării, s-a dovedit că lampa Steril-Aire poate furniza în medie un randament de 6 ori mai mare decât puterea de dezinfecţie a altor dispozitive cu ultraviolete. Dispozitivele au obţinut peste 99% distrugere într-o singură trecere asupra bacteriilor şi viruşilor din aer. Este disponibilă o gamă completă de dimensiuni şi configuraţii de lămpi pentru a se potrivi celei mai largi game de echipamente HVAC şi domenii de aplicaţie – montate extern, intern sau portabile.

Dumitru Anca

„Emiţătoarele Steril-Aire de mare randament opresc răspândirea virusurilor, bacteriilor şi a mucegaiurilor prin această barieră de radiaţie UVC. Instalarea la bateriile de răcire ale sistemelor de aer condiţionat rezolvă două probleme: elimină toate microorganismele din aer, curăţând acel biofilm care se acumulează pe bateria de răcire, prin alterarea ADN-ulului acestora, şi o menţine curată atâta timp cât echipamentul este în funcţiune. Companii, clinici şi laboratoare din întreaga lume au instalat tehnologia pentru a-şi proteja angajaţii şi clienţii în lupta COVID- 19”, a explicat dl Dumitru Anca, directorul tehnic al Oxigenic UVC Solutions SRL, companie care comercializează în România şi Republica Moldova acest tip de aparatură.

Dl. Anca a precizat că „Steril Aire oferă spitalelor mai multe avantaje cruciale. Cel mai important dintre acestea este eliminarea microorganismelor din sistemele de aer condiţionat şi fluxul de aer. Tehnologia permite economisirea a până la 20% din energia consumată de sistemul AC cât şi reducerea costurilor de mentenanţă şi de igienizare a sistemelor de AC. Pe de altă parte, fabricile de alimente obţin o prelungire a termenului de valabilitate şi o creştere a calităţii produselor lor”.
Printre beneficiarii Steril Aire din România se află mai multe fabrici de procesare a laptelui, clădiri de birouri (prima clădire office fiind „Cluj Bussiness Campus”), stadionul „Cluj Arena”, THERME Bucureşti – centru de recreere etc.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI