Aşezare cu oameni foarte harnici, renumiţi pentru dragostea pe care o au faţă de un sector important al agriculturii, legumicultura, Castranova reprezintă un model de transformare a unei localităţi rurale „medievale“ din perioada comunistă, într-o comună europeană. Ultimii şase ani, dar şi viitorii patru ani vor reprezenta pentru cocheta comună doljeană cel mai important deceniu din existenţa sa în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi îmbunătăţirea radicală a condiţiilor de trai ale oamenilor.
Apa şi canalizarea, condiţii obligatorii pentru o localitate la standarde europene
„Aceşti ani sunt definitorii pentru comunitatea noastră şi din acest motiv am acordat şi o vom face în continuare o atenţie sporită oricăror investiţii care ne vor ajuta să creştem standardul de viaţă al cetăţenilor. Suntem cu ochii pe finanţările guvernamentale, dar şi pe cele europene, şi am profitat de fiecare ocazie pentru a face rost de bani care să ne ajute să creăm condiţii de viaţă civilizată castranovenilor“, a declarat Dumitru Măceşanu, tânărul primar al Castranovei aflat la cel de-al treilea mandat în fruntea localităţii doljene. În spatele acestor cuvinte frumoase sunt „aşezate“ o pleiadă de proiecte edilitare de o importanţă majoră pentru dezvoltarea comunei. Spre exemplu, după extinderea reţelei de apă potabilă în satul Puţuri, urmează a se construi o nouă staţie de pompare şi clorinare, proiect în valoare de 4 milioane de lei. Această investiţie era imperios necesară având în vedere că, pe perioada verii, staţia existentă nu făcea faţă solicitărilor.
Cu ajutorul fondurilor guvernamentale (PNDL II), în prezent se derulează lucrările pentru introducerea canalizării în satul care dă numele comunei, Castranova, şi se construieşte o staţie de epurare care va purifica apa menajeră din întreaga comună. Valoarea totală a proiectului este de aproape 13 milioane de lei. „În ceea ce priveşte canalizarea în satul Puţuri, am depus pe programul guvernamental Anghel Saligny un proiect în acest sens, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, şi sunt absolut convins că nu vom întâmpina nicio problemă în a obţine finanţarea şi a-l implementa“, a adăugat Dumitru Măceşanu.
În următorii ani, arterele principale vor fi asfaltate în totalitate
În ceea ce priveşte infrastructura rutieră a comunei, demn de menţionat este faptul că în prezent s-a finalizat licitaţia pentru asfaltarea a 2,6 kilometri de drumuri principale cu finanţare proprie de 4 milioane de lei. Conform estimărilor, lucrările vor demara la începutul primăverii viitoare, în funcţie de condiţiile meteo. Dumitru Măceşanu subliniază că, în anii următori, acest sector va fi cu precădere în atenţia sa: „A sosit momentul să mai scăpăm de praful de pe uliţele comunei. Pe lângă ceea ce realizăm din fonduri proprii, am depus în acest an două proiecte pentru obţinere de fonduri din programul guvernamental Anghel Saligny. Aceste proiecte vizează astfaltarea a 15 kilometri de drumuri din comună astfel încât, după implementarea acestora, să putem spune că arterele principale ale comunei sunt complet asfaltate“.
Odată cu dezvoltarea localităţii, şi primăria va avea nevoie de un sediou modern, motiv pentru care, în prezent, este construit unul nou, cu o suprafaţă desfăşurată de 400 de metri pătrați. „Această lucrare, în valoare de aproape 2 milioane de lei, este susţinută parţial din fonduri europene, însă trei sferturi din bani îi alocăm din bugetul propriu. Sperăm ca sfârşitul anului viitor, atunci când este termenul de finalizare a lucrărilor, să ne găsească în sediul nou“, a adăugat Dumitru Măceşanu.
Educaţia, o prioritate pentru primarul Măceşanu
În ceea ce priveşte Educaţia, Dumitru Măceşanu este optimist că în următorii ani şcolile şi grădiniţele comunei vor trece prin renovări şi modernizări substanţiale. Astfel, având în vedere faptul că a fost deschisă axa de finanţare europeană pe mediu, deja au fost depuse trei proiecte de reabilitare a două şcoli şi a unei grădiniţe de pe raza comunei. Astfel se speră ca şcolile din Castranova şi Puţuri şi grădiniţa din Puţuri să fie reabilitate radical în următorii doi-trei ani, în funcţie de rapiditatea cu care sunt aprobate dosarele. Până atunci, însă, pentru şcoala din Puţuri a fost achiziţionată din fonduri de la bugetul local o centrală nouă şi modernă, menită a asigura confortul termic al copiilor care învaţă aici. Iar investiţiile nu se vor opri aici, asigură primarul Măceşanu: „După o scurtă analiză, am decis să depunem şi pe adresa Companiei Naţionale de Investiţii două proiecte la care tragem nădejde că anul viitor vom primi finanţare: ”Am solicitat bani de modernizare a Căminului Cultural din satul Castranova şi pentru construcţia Centru Socio-Cultural în satul Puţuri. Având în vedere cutumele de la CNI, sunt convins că vom realiza şi aceste obiective“.
În cele din urmă, dar nu pe ultimul loc ca importanţă, alimentarea cu gaze naturale a comunei a devenit o prioritate pentru administraţia locală. „Pentru localitatea noastră, alimentarea cu gaze naturale reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori în procesul de modernizare. Din acest motiv, am realizat un proiect pe care l-am depus în cadrul Programului Anghel Saligny şi, pentru a fi siguri că vom reuşi în demersul nostru, vom depune şi o solicitare de obţinere de fonduri europene prin PNRR în acest sens. Ar fi un lucru extraordinar dacă am reuşi să aducem gazele naturale în Castranova. Am închide astfel cercul civilizaţiei, punând un semn de egalitate între condiţiile de trai dintr-un oraş mare al României şi cele din comuna Castranova“, a subliniat Dumitru Măceşanu.