Predeşti, eforturi administrative pentru modernizarea comunei

Demarat în urmă cu mai bine de 8 ani, amplul proces de modernizare a uneia dintre cele mai importante comune ale judeţului Dolj, Predeşti, continuă şi în anii care urmează. Primarul Florin Şerban, împreună cu specialiştii din aparatul propriu al administraţiei, a trasat priorităţile pentru următorii trei ani şi s-au identificat posibilele surse de finanţare. În primul rând, este vorba de canalizarea întregii comune, apoi asfaltarea tuturor străzilor din localitate, modernizarea drumului care leagă centrul comunei de satele Predeştii Mici şi Bucicani şi reabilitarea a două şcoli din comună.

0

„Vă spun sincer, de ani de zile visez la canalizarea întregii comune, un proiect care ar defini la cele mai înalte standarde condiţiile de trai din Predeşti. Am fost un susţinător al programului naţional de investiţii Anghel Saligny tocmai în ideea de a folosi această cale pentru finanţarea acestui proiect atât de important pentru dezvoltarea Predeştiului. De ani de zile mă zbat să obţin bani pentru acest proiect şi, din păcate, nu am reuşit până acum. Însă sunt foarte optimist în ceea ce priveşte această nouă încercare“, susţine primarul Florin Şerban. Conform proiectului depus, valoarea totală a lucrărilor este de puţin peste 30 de milioane de lei, bani din care se vor realiza 18 kilometri de sistem centralizat de canalizare şi o staţie de epurare la cele mai înalte standarde de calitate.

Tot cu speranţa obţinerii unei finanţări guvernamentale, administraţia comunei Predeşti a depus şi un proiect ce vizează asfaltarea străzilor şi uliţelor din satul Predeşti. Valoarea totală a investiţiei ar fi de 17,1 milioane de lei, iar dacă ar fi materializată atunci satul Predeşti ar fi asfaltat în totalitate. Cel de-al treilea proiect depus în cadrul programului Anghel Saligny prevede modernizarea Drumului Comunal 77, Predeşti – Predeştii Mici – Bucicani. „Dacă vom obţine finanţarea acestei investiţii, vom face legătura între comuna mamă şi cele două sate, pe o lungime de 6 kilometri şi jumătate“, a precizat primarul Florian Şerban.

Florin Șerban

„Din punctul meu de vedere, programul naţional Anghel Saligny este unul foarte important deoarece a fost gândit pentru a mai atenua din decalajele existente în prezent între condiţiile de trai din oraşe şi cele din majoritatea comunelor României. Acest program este cu atât mai important pentru noi, cei din sudul ţării, pentru că, din păcate, ne aflăm într-una dintre cele mai sărace zone din Uniunea Europeană. Sper să reuşim să obţinem finanţările pe care ni le-am propus şi astfel să ne apropiem de condiţiile de trai existente în zonele rurale din majoritatea ţărilor europene civilizate“, a subliniat primarul Florin Şerban.

Totodată, prin accesarea de fonduri europene, administraţia comunei Predeşti vizează şi reabilitarea şi modernizarea a două şcoli din comună. Proiectele vizează refacerea faţadelor clădirilor şi modernizări în interiorul acestora, proiectele fiind deja depuse de câteva săptămâni.

Facebook Comments