Investiţiile în infrastructură deschid calea modernizării comunei Cernăteşti

Nu foarte departe de Craiova, de-a lungul Raznicului, o localitate doljeană face paşi mari şi repezi spre o civilizaţie care reprezintă de zeci de ani un standard pentru comunităţile de pe cuprinsul Uniunii Europene. Comuna Cernăteşti, căci despre ea este vorba, a început lungul parcurs al modernizării în urmă cu cinci ani, atunci când s-au pus „pietrele de temelie“ ale primelor investiţii publice care vizau cele mai importante sectoare sociale: educaţia, infrastructura şi cultura. A urmat apoi un lung şir de „minuni“ edilitare care au transformat comuna într-o localitate europeană.

0

Puţin peste o mie şase sute de suflete are comuna doljeană Cernăteşti, localitate aflată la mai puţin de 35 de kilometri de Craiova. Ca mai toate aşezările din partea de nord a judeţului Dolj, şi aici în ultimii treizeci de ani populaţia a scăzut în mod dramatic ca urmare a condiţiilor socio-economice foarte grele. Cele cinci sate ale comunei – Ţiu, Cernăteşti, Corniţa, Rasnicu Oghean şi Rasnicu Bătrân – sunt locuite, în principal, de o populaţie cu o medie de vârstă oarecum înaintată, motiv pentru care sporul natural este unul negativ în localitate.

Investiţiile în comună au debutat acum cinci ani

Din păcate, acest declin demografic, unul care caracterizează de altfel majoritatea localităţilor doljene, în frunte cu municipiul Craiova, este greu de stăvilit doar prin intervenţia autorităţilor locale. Spre exemplu, chiar dacă mai târziu, în Cernăteşti, în anul 2016, a demarat un amplu program de investiţii edilitare, într-o bună măsură cu finanţare europeană nerambursabilă. Astfel, ca urmare a depunerii şi adjudecării unui proiect integrat pe măsura 322, a fost construit un nou afterschool în comună, o investiţie de la zero în valoare de 1.900.000 de lei. În cadrul aceluiaşi proiect, au fost asfaltate 7,8 kilometri de drumuri de pe raza comunei, lucrări care „au înghiţit“ 5.600.000 de lei fără TVA. Practic, în prezent, majoritatea uliţelor sunt asfaltate, investiţie care nu numai că a schimbat radical imaginea localităţii, dar îşi dovedeşte utilitatea în fiecare primăvară şi toamnă, atunci când ploile făceau impracticabile străzile localităţii.

O ultimă investiţie din acest proiect major a fost achiziţionarea unei scene moderne atât de necesare desfăşurării evenimentelor culturale din Cernăteşti, amintind aici doar renumita sărbătoare „Strigare peste sat“. „Aceste trei investiţii implementate în baza unui proiect integrat au reprezentat, practic, primele investiţii majore în comună. Au fost un prim pas spre modernizarea localităţii. Însă, zic eu, una dintre cele mai importante investiţii atrase şi implementate în ultimii ani o reprezintă reţeaua de apă potabilă realizată pe raza întregii comune. A fost un proiect mamut, finanţat prin PNDL II, care s-a desfăşurat pe parcursul a mai bine de doi ani şi care a fost recepţionat în condiţii optime. Valoarea întregului proiect a fost de puţin peste şapte milioane de lei şi va fi întregit în anii care urmează cu reţeaua de canalizare“, a declarat primarul Costel Trăistaru, un tânăr gospodar aflat la al doilea mandat în fruntea Cernăteştiului. Un alt important proiect susţinut de Primăria Cernăteşti, însă depus de parohia din localitate şi finanţat cu ajutorul fondurilor europene, a fost acela al renovării capitale a bisericii din satul care dă numele comunei.

Pentru buna desfăşurare a lucrurilor, primăria a sprijinit din toate punctele de vedere parohia din localitate în demersurile de obţinere a fondurilor europene, primarul Trăistaru înţelegând din capul locului importanţa pe care Biserica, ca instituţie, o reprezintă pentru comunitatea sa. „Atunci când am putut, am ajutat fără ezitare parohia din comună. De altfel, mi-am propus ca în următorii ani să punem umărul pentru reabilitarea şi a celorlalte biserici ale localităţii, cele din Rasnic, Ţiu şi Corniţa. Totodată, aş vrea să evidenţiez şi parteneriatul pe care l-am încheiat cu Consiliul Judeţeam Dolj pentru reabilitarea pe fonduri europene a Culei de la Cernăteşti, o investiţie care, cu siguranţă, va pune şi localitatea noastră pe harta turistică nu numai a judeţului Dolj, ci a întregii Oltenii. A fost un proiect de colaborare foarte bine gândit încă de la început şi executat la cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte materialele de construcţii folosite şi mâna de lucru specializată“, a subliniat Costel Trăistaru.

Planuri de viitor există, sunt aşteptate finanţările din bani europeni şi guvernamentali

Privind în viitor, se anunţă o cascadă de investiţii în Cernăteşti. Harnică, administraţia locală a depus o pleiadă de proiecte care au ca principal scop modernizarea localităţii, urmând să se aştepte răspunsul autorităţilor competente în a le aproba. „Nu a existat un program de finanţare pe care să nu încercăm să îl accesăm prin depunerea unor proiecte. Avem depuse la Compania Naţională de Investiţii două proiecte care privesc Căminul Cultural din Cernăteşti şi Centrul de Permanenţă din Localitate. Pe axa de Mediu, axă finanţată prin fonduri europene nerambursabile, am depus trei proiecte în valoare de 3 milioane de lei, renovarea școlilor de la Cernăteşti şi Ţiu şi a Căminului Cultural de la Ţiu. Dacă se vor aproba, vom avea nevoie de 600.000 de lei pentru cofinanţare, bani pe care în prezent nu îi avem, însă cu siguranţă îi vom face rost. Apoi, pe POR, am depus un proiect care vizează renovarea şcolii de la Raznic, lucrări estimate a costa cam un miliona două sute de mii de lei. Şi aici vom avea nevoie de 200.000 de lei pentru cofinanţare. În final, pe programul guvernamental Anghel Saligny, ne-am înscris cu trei proiecte, două poduri peste Raznic şi 2,6 kilometri de asfalt pentru a încheia lucrările de reabilitare şi modernizare a uliţelor din întreaga comună. Sper din tot sufletul că toate aceste proiecte vor fi acceptate la finanţare, deoarece mă voi zbate şi voi bate la toate uşile spre a obţine bani pentru cofinanţarea acelora care au nevoie. Din păcate, ca majoritatea comunelor din judeţul Dolj, suntem săraci şi din acest motiv programele de finanţare europene sau cele cu finanţare naţională reprezintă unica noastră şansă de modernizare şi dezvoltare. Eu cred că vorm reuşi să oprim acest declin demografic accentuat, abia atunci când le vom oferi oamenilor condiţii de trai decente în localităţile rurale şi când vom reuşi să le dezvoltăm din punct de vedere economic. Altfel, credeţi-mă, în zece ani vor dispărea multe localităţi din Dolj!“, a subliniat Costel Trăistaru. Un astfel de plan de investiţii demonstrează că, în Cernăteşti, viitorul este gândit temeinic, iar prezentul reprezintă o piatră de tenmelie în ceea ce priveşte modernizarea comunei. Câte şi când vor fi puse în aplicare aceste proiecte rămâne de văzut, însă actuala echipă aflată la conducerea comunei poate afirma, fără putinţă de tăgadă, că tot ceea ce s-a putut realiza prin forţe proprii, s-a făcut. Ce va fi în viitor depinde doar de factorii de decizie de la Consiliul Judeţean Dolj sau de la nivelul guvernului. Dar, din păcate, aici sunt destule semne de întrebare…

Facebook Comments