Oltul are cei mai mulţi legumicultori înscrişi în programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate

Aproape 4.300 de fermieri din judeţul Olt, înscrişi în programul pentru cultivare a legumelor în spaţii protejate, se pregătesc de recoltare şi valorificare a produselor. Pentru a beneficia de ajutorul din partea statului, care depăşeşte 2.000 de euro, producătorii trebuie să valorifice producţia în perioada 2 noiembrie - 2 decembrie.

0

Potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie, în urma verificărilor efectuate în teren de echipe de la DAJ şi de la APIA din judeţ şi din ţară, s-a constatat că aproximativ 10% dintre legumicultorii din judeţ înscrişi în program nu au întrunit condiţiile de eligibilitate pentru ajutorul de minimis, din motive legate de suprafaţa cultivată, cultura declarată etc. „Au fost înscrişi 4.516 fermieri, au depus notificări în vederea efectuării verificărilor de dinainte de recoltare circa 4.300 de fermieri, iar în jur de 10% au fost neeligibili din cauză că nu au avut suprafaţa necesară, cultura declarată sau au avut culturi intercalate“, a spus Gabriela Andronie. Pentru verificările în teren la legumicultori, în săptămâna anterioară, au lucrat în judeţul Olt 24 de echipe mixte, formate din angajaţi DAJ şi APIA din judeţul Olt, ajutaţi de 13 angajaţi de la filiale APIA din alte judeţe şi de 10 salariaţi de la alte direcţii agricole judeţene din ţară.
Cei mai mulţi legumicultori înscrişi în programul prin care pot beneficia de ajutor de minimis se află în localităţile Izbiceni, unde sunt şi cei mai mulţi cultivatori de tomate în spaţii protejate, Giuvărăşti, Tia Mare, Cilieni, Rusăneşti, Gârcov, Vădăstriţa, Grădinari, Strejeşti şi Pleşoiu.

Ajutor de 2.200 de euro din partea statului

Potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, anul acesta ajutorul de minimis va fi de 2.210 euro de beneficiar, după ce bugetele destinate programului au fost suplimentate luna trecută de Guvern.
Judeţul Olt are cei mai mulţi legumicultori înscrişi în programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate, cu peste 460 de hectare de legume cultivate în solarii sau sere în această perioadă. Pentru a primi ajutorul de minimis, ei trebuie să valorifice producţia în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie şi să depună documente doveditoare în acest sens.
Fermierii înscrişi în program în judeţul Olt au cultivat tomate, ardei, vinete şi castraveţi.

Facebook Comments