România, pe culmile disperării

0

Anul 2021 a început sub spectrul incertitudinilor legate de triada pandemic-economico-politică formată din pandemie (deşi după declaraţia primului om în stat am fi învins-o!), criza economică (creşterea economică era mereu pe buzele ex-premierului, dar românii n-o vedeau, n-o simţeau!) şi criza politică. Ca şi când n-ar fi de ajuns primele două, a treia criză ne-a paralizat efectiv.
Aleşii noştri trebuie să-şi revină din amorţeala politică ce i-a cuprins şi din cauza căreia mor oameni. Încrederea românilor este foarte scăzută, ca să nu mai vorbim de speranţă. Pandemia a impus restricţii fizice, dar nu şi digitale, cum afirma, pe bună dreptate, europarlamentarul PMP Eugen Tomac. Cu toate acestea, oamenii stau în continuare fizic la cozi pentru orice hârtie. Încă se mai ridică salarii fizic de la casierie pe motiv că unii funcţionari n-au auzit de o bancă sau alta la care angajaţii au card…  România se pare că nu are niciun plan pentru cheltuirea avansului PNRR… Practic, nimic nu merge bine!
Este nevoie de un guvern coerent cât mai repede posibil, deşi este evident că orgoliile personale ale unor lideri imaturi ţin negocierile pe loc. Şi disperă o ţară întreagă!
Personal, cred că va fi imposibil de construit un guvern stabil până în 2024. S-au acumulat tensiuni prea mari între PNL şi USR pe de o parte, între PSD şi PNL+Preşedintele Iohannis pe de altă parte. De aceea, întoarcerea la popor în primăvara/ vara viitoare e cea mai bună soluţie. Să desfacă poporul ceea ce au încurcat politicienii iresponsabili şi fără frică de Dumnezeu!
PMP este pregătit să aducă în viitorul Parlament echilibru, luciditate şi bun simţ public!

Facebook Comments