Municipalitatea craioveană şi-a făcut planul pentru birurile de anul viitor
Taxele şi impozitele craiovenilor – indexare generală, reducere de faţadă

Proiectul privind taxele şi impozitele pe care primăria are de gând să le perceapă craiovenilor în 2022 a fost publicat pe site-ul municipalităţii, contribuabilii fiind îndemnaţi să-şi dea cu părerea înainte ca documentul să intre pe mâna consilierilor locali.

0

Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, până la data de 31.10.2021, modalitatea practică prin care pot face acest lucru fiind cea impusă de restricţiile pandemiei, prin formularul online disponibil pe site-ul primăriei. Municipalitatea a emis, între timp, şi un comunicat pe tema birurilor locale de anul viitor, accentuând scutirile sau reducerile de taxe pe care le oferă. De căpătâi rămâne însă indexarea generală cu 2,6 la sută a taxelor şi impozitelor locale, impusă de edili în corelaţie cu rata inflaţiei. Valoarea impozabilă pe metru pătrat pentru o casă sau un apartament obişnuite creşte astfel de la 1.100 de lei pe metru pătrat în 2021, la 1.129 de lei în 2022. În plus, primăria umblă şi la cotele percepute cu titlu de impozit pe clădirile din oraş. În cazul persoanelor fizice, cota de impozit creşte de la 0,08 la sută la 0,1 la sută pentru clădirile rezidenţiale şi de la 0,4 la 0,7 la sută pentru clădirile nerezidenţiale. O creştere semnificativă se înregistrează şi în cazul impozitului pe terenul intravilan. La categoria terenuri cu construcţii, spre exemplu, impozitul creşte de la 2.324 lei pe hectar la 3.486 lei pe hectar în zona D şi de la 9.549 lei pe hectar la 14.189 lei pe hectar în zona A. La autoturisme, impozitele rămân la acelaşi nivel ca anul trecut în cazul vehiculelor cu capacitate cilindrică de până la 1.600 cmc, majorările operând în cazul motorizărilor superioare. Edilii menţin în schimb reducerea de impozit de 95 la sută pentru vehiculele hibrid.

Horeca iese din pandemie

Proiectul privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pe 2022, cel puţin în forma în care a fost elaborat de edili, marchează şi finalul înlesnirilor fiscale acordate proprietarilor de baruri şi restaurante, care au beneficiat de acest favor în 2021. Astfel, potrivit documentului publicat pe site-ul municipalităţii, taxa pentru emiterea sau vizarea anuală a autorizaţiei de funcţionare pentru activităţile înregistrate în grupele CAEN 561 – restaurante, 563 – baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, se dublează. De la 477 de lei la 978 de lei pentru unităţile cu o suprafaţă de până la 50 de metri pătraţi şi de la 2.385 lei la 4.894 de lei pentru unităţile cu o suprafaţă desfăşurată de peste 500 metri pătraţi.

Un salt fac de asemenea şi taxele percepute deţinătorilor de terase, care cresc în medie de 20 de ori. Astfel, taxa pentru ocuparea domeniului public şi privat cu terase în care se desfăşoară activitate comercială creşte, în funcţie de zonă: de la 0,01 la 0,3 lei pe metru pătrat pe zi în zonele 2 şi 3; de la 0,02 la 0,4 lei/mp/zi în zona 1; de la 0,03 la 0,6 lei/mp/zi în zona 0.

Taxa „constructorul neprins, contribuabil cinstit”

O premieră o constituie o taxă nou-introdusă în domeniul urbanistic, mai precis una destinată proprietarilor de construcţii fără acte, o categorie de la care municipalitatea abia aşteaptă să încaseze. Aceştia vor putea solicita primăriei o adeverinţă privind edificarea/extinderea construcţiei fără autorizaţie de construire. Documentul cu pricina le-ar permite, potrivit documentaţiei postate pe site-ul primăriei, să-şi înscrie imobilele în cartea funciară. Totul contra unei taxe modice de 0,5 la sută din valoarea impozabilă a clădirii, după cum prevede proiectul elaborate de edili. Facilitatea se adresează posesorilor de clădiri/extinderi mai vechi de 3 ani şi care, potrivit noilor reglementări urbanistice, le-a expirat termenul în care puteau fi sancţionaţi pentru edificarea sau extinderea unei clădiri fără autorizaţie de construire. După ce plătesc taxa specială şi fac rost de-un teanc de hârtii enumerate în proiectul municipal, doritorii ar urma să mai prezinte primăriei şi o expertiză tehnică a clădirii privind „respectarea cerinţelor fundamentale privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările urbanistice aprobate”, până să le fie emisă adeverinţa.

Scade taxa pe maraton

Taxele percepute la stadionul de fotbal cresc şi ele, tot cu rata inflaţiei, de la 48.859 la 50.129 de lei pentru meciurile de liga I şi ale echipei naţionale, şi de la 120.670 la 123.807 lei pentru meciurile de Champions League, Europa League sau Conference League. Scad în schimb taxele la stadionul de atletism. Nu toate, ce-i drept, doar cele referitoare la găzduirea unor evenimente de amploare. Taxa scade de la 20.000 de lei/zi la 10.000 lei/zi pentru evenimente atletice şi maratoane internaţionale şi de la 7.000 de lei/zi la 5.000 de lei/zi pentru aceeaşi categorie de activităţi, dar de nivel local, judeţean ori naţional.

Şi craiovenii de rând au parte de o reducere semnificativă. De exemplu, cel mai sigur mod de a-ţi înjumătăţi impozitul pe locuinţă pare a fi să-i văruieşti faţada la fiecare trei ani. Proiectul municipal prevede reducerea cu 50% a impozitului pe clădirile rezidenţiale, pe o perioadă de 3 (trei) ani consecutivi, pentru acei proprietari care aleg să-şi refacă faţadele prin lucrări de tencuială, zugrăveli, de vopsire sau aplicarea de placaje. Potrivit edililor, nu este nevoie de autorizaţie de construire pentru repararea faţadelor, proprietarii fiind obligaţi în schimb să respecte prevederile din Regulamentul local de urbanism referitor la cromatica faţadelor, aprobat prin HCL nr. 505/2011 şi modificat prin HCL nr. 231/2021.

Facebook Comments