Deputatul Ionuţ Stroe (PNL): „Trebuie să-i devoalăm pe cei care dezinformează și care folosesc teama de vaccin drept platformă politică“

Deputatul liberal Ionuţ Stroe susţine, într-o postare pe pagina sa de facebook, că trebuie să îi convingem pe cei din jurul nostru să treacă de teama de vaccin deoarece vaccinarea reprezintă un zid de protecție împotriva pandemiei. El mai spune că, totodată, trebuie să îi devoalăm pe cei care dezinformează și care folosesc teama de vaccin drept platformă politică.

0

„Este revoltător că principalele portavoci ale scepticismului împotriva vaccinurilor care salvează vieți se află în Parlament. Canalele dezinformării și sădirii neîncrederii sunt numeroase, dar în Parlament sunt ușor de identificat și poartă un nume. Opoziția parlamentarilor AUR a fost permanentă și consecventă față de orice măsuri care ar fi putut ține lucrurile sub control. Iar acum, când există soluția medicală pentru a opri pandemia, reprezentanții AUR sunt în prima linie să pună sub semnul îndoielii vaccinarea. Așa cum sunt mitingurile lor, cu sloganuri negaționiste, așa sunt și ei în dezbaterile din Parlament.
Suntem într-un nou vârf al pandemiei. Prea mulți infectați, mult prea multe decese. Numărul mare de oameni care ajung la spital, în stare gravă, se datorează ratei mici de vaccinare din România. Fiecare vaccin poate salva o viață sau chiar o familie. Se poate vedea cu ochiul liber că țările din vestul Europei își reiau deja viața normală pentru că vaccinarea ridicată este un zid de protecție, mai ales pentru cei vulnerabili. E îngrozitor să vezi spitalele pline la refuz, dar și estimarea seacă a Organizației Mondiale a Sănătății: dacă nu se schimbă ceva în ritmul în care ne vaccinăm, României îi va lua doi ani și jumătate să ajungă la 70% din populație. Adică abia atunci, prin 2024, am putea să începem să sperăm că am putea opri pandemia. Prea mult timp.
Trebuie să îi convingem pe cei din jurul nostru să treacă de teama de vaccin, umană până la un punct, dar să îi indicăm și să îi devoalăm pe cei care dezinformează și care folosesc și au folosit teama de vaccin drept o platformă politică. Doar pentru interesul lor de a câștiga putere“, afirmă deputatul Stroe.

Facebook Comments