Construit la sfârşitul secolului al XIX-lea de I.G. Cantacuzino, un inginer talentat şi bogat din neamul Cantacuzinilor, numit „inginerul Bucureştiului”, castelul a fost retrocedat unor descendenţi ai familiei care şi-au disputat timp de mai mulţi ani moştenirea în instanţă. Estimată iniţial la 1 milion de euro de către proprietari, clădirea a fost vândută pentru 800 de mii de euro, prin casa de licitaţie, lui Ştefan Stătică. Noul proprietar şi tatăl său, inginer de asemenea, au înfiinţat în urmă cu peste zece ani o firmă de restaurări de clădiri şi monumente istorice ( SC CROLIN SRL) care funcţionează foarte bine pe această breşă.
Noul proprietar, sedus de istoria clădirii
Ştefan Stătică (foto) spune că a cumpărat castelul pentru istoria lui, în primul rând. Iar aici vrea să facă un restaurant- muzeu: ”Aş vrea să o fac un fel de restaurant – muzeu şi lângă să construim o clădire care nicidecum să concureze ca arhitectură. Anexa să funcţioneze de cazare sau de balneo şi să fie de patru sau cinci stele, iar aici să fie muzeu”.
Prinţesa Ioana Cantacuzino şi-a trăit în castel mărirea şi decăderea
Devenit „Vila 23 August” după naţionalizare, castelul s-a degradat constant de-a lungul timpului, fiind însă salvat de la pieire de temelia solidă, construită pe principiile unei clădiri medievale. După revoluţie, imobilul a intrat în administrarea primăriei care a adus aici asistaţi social. Însă castelul spune încă povestea unei femei speciale. Aici a trăit ultima descendentă a familiei, prinţesa Ioana Cantacuzino (foto), prima femeie cu brevet de pilot din România. Ioana îşi petrecuse copilăria la Călimăneşti, unde a urmat şi Şcoala Primară. Apoi a plecat la studii la Paris, manifestându-şi pasiunea pentru zbor şi istorie.
Prinţesa Cantacuzino intră din motive neclarificate încă în conflict cu generalul Antonescu, iar în anul 1941 este închisă în lagărul de la Târgu Jiu. După câteva luni, va fi trimisă cu domiciliu forţat în castelul de la Călimăneşti, bucurându-se, pentru moment, de tot confortul: covoare, perdele scumpe, lenjerie fină, ceramică italiană şi germană, plăpumi de mătase, bibelouri rare, servicii de sufragerie, obiecte de toaletă, lămpi de faianţă japoneze etc. Sub ochii ei, castelul este rechiziţionat, devenind spital pentru nemţi, iar la a doua rechiziţionare de către armata sovietică, spital pentru soldaţii români. Prinţesa ajunsese să trăiască într-o cămăruţă de la parter, în solitudine, făcându-şi focul într-o sobă de metal şi scriind, pe furiş, puţinilor prieteni. În 1949, clădirea a fost naţionalizată, iar în 1950 Ioana Cantacuzino este evacuată din propria-i casă, repartizându-i-se o cămăruţă la o doamnă Iepureanu, pe strada principală a Călimăneştilor. S-a stins într-un anonimat total, săracă şi foarte bolnavă, pe 15 decembrie 1951. A fost înmormântată în cimitirul din Călimăneşti, de lângă podul Oltului. Apoi cimitirul a fost arat, în locul lui clădindu-se câteva blocuri.
Piaţa imobiliară a castelelor şi conacelor este în creştere, iar tranzacţiile sunt de milioane de euro. În toată ţara sunt 10.041 de monumente de arhitectură, iar cele mai multe sunt în Transilvania.
