Vicepreşedintele CJ Dolj bagă lunar peste 10.000 de euro în buzunar
Solomon, „împăratul” câştigurilor

Fost primar al Craiovei în două rânduri, Antonie (Aurică) Solomon ocupă acum funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Dolj din partea Partidului Ecologist Român (PER). O funcţie în care a ajuns după ce a candidat la Primăria Craiova în septembrie 2020, dar a pierdut în faţa Olguţei Vasilescu.

0

Din perdant la primărie a ajuns însă repede adjunct la judeţ. Reţeta a fost simplă. Antonie Solomon a criticat în campania electorală administraţia PSD de la Craiova, dar a avut grijă să se treacă pe lista de consilieri atât la Consiliul Local, cât şi la Consiliul Judeţean. Alegerile locale din septembrie 2020 au adus Partidului Ecologist Român tractat de Solomon trei locuri în CL şi două în CJ, iar PER a schimbat repede traiectoria. A făcut alianţă cu PSD în CL Craiova şi CJ Dolj, iar Aurică a ales locul din Consiliul Judeţean, unde unirea cu PSD i-a adus scaunul de vicepreşedinte. Un post din care, spunea chiar el la învestire, va ajuta mult mai mult Craiova, „pacostea“ vieţii sale, aşa cum s-a exprimat mereu despre oraşul pe care l-a condus circa 7 ani (nu mai intrăm aici în detalii).

Chiriile aduc linişte financiară în familia Solomon

Revenind la fostul edil al Craiovei, în prezent adjunct al lui Cosmin Vasile la conducerea judeţului Dolj, Aurică nu deţine deloc o avere măruntă, am putea spune. Dimpotrivă. În familia Solomon intră, lunar, circa 10.000 de euro din chirii şi pensii. Bani care aduc o linişte financiară sau, cum se spune prin popor, care fac ca Antonie Solomon să nu ducă „grija zilei de mâine“. Potrivit declaraţiei de avere depuse de Solomon în vara lui 2021, în casa de la Leamna sau apartamentul din Craiova intră în fiecare an peste 100.000 de euro. Aurică a obţinut anul trecut un venit de 45.600 de lei din pensie, adică 3.800 de lei/lună. Din indemnizaţia de la CJ Dolj a încasat în 2020 suma de 90.000 de lei. Aici se adaugă şi pensia soţiei: 20.400 de lei anual, adică 1.700 de lei/lună.

Grosul vine însă din altă parte: din cedarea folosinţei bunurilor. Chiriile au adus anul trecut familiei Solomon un venit de 506.340 de lei, adică o medie de 42.195 de lei pe lună (circa 8.600 de euro la cursul actual). Banii intră în contul soţiei, pentru că spaţiile comerciale sunt pe numele său, cumpărate în 1993, 2001 şi 2007. Maria Solomon figurează în declaraţia de avere a soţului cu patru spaţii comerciale în Craiova: unul de 164 mp situat pe Calea Bucureşti (cumpărat în 2001), unul de 325 mp pe strada Mihai Viteazul (cumpărat tot în 2001), unul de 160 mp pe Calea Bucureşti (cumpărat în 2007) şi unul de 66 mp, tot pe Calea Bucureşti, cumpărat încă din 1993. An în care familia Solomon cumpăra şi un apartament de 75,51 mp în Craiova. În 1994 era apoi gata şi casa de vacanţă din comuna Leamna, o construcţie de 490 mp care şi astăzi „se învârte după soare“. Antonie Solomon mai deţine cu soţia un teren de 3.330 mp la Leamna de Jos, cumpărat în 1994, şi un teren de 247 mp pe Calea Bucureşti din Craiova, cumpărat în 2007.

Aurică şi-a tras Mercedes de peste 100.000 de euro

Poate pentru a nu rămâne în urmă cu vremurile, Antonie Solomon a ţinut să-şi arate prestanţa şi şi-a cumpărat o maşină de lux. Un Mercedes fabricat în 2020, cu o valoare de 104.238 de euro. A apelat însă la un leasing auto, pe o perioadă de cinci ani. Nu ştim cum va vedea de acum încolo lumea din noua maşină, dar ştim cum o vede din postările frecvente de pe pagina sa de socializare. De aici poţi afla tot ce gândeşte sau ce visează fostul edil. „Toată viaţa mi-am dorit să trec prin lume, nu să mă strecor. Multe persoane mă sfătuiesc să am grijă cu cine mă încurc şi pe cine voi avea lângă mine. Să ştiţi că voi încerca să îi îndepărtez cu biciul pe linguşitori, deşi ştiu că ei devin periculoşi sărind în barca duşmanului. Toate supărările mele provin din nelinişti, din frică şi din ură. Sunt conştient că dacă unul din aceste trei sentimente pune gheara pe mine, sunt pierdut, căci celelalte două se adaugă automat. Nu mă pot bucura fără să pot suferi, iar facultatea bucuriei este una şi aceeaşi cu cea a tristeţii şi durerii“, este ultima postare de pe Facebook a lui Antonie Solomon. „Îmi propun ca după ce va trece un an de zile, să public ce am făcut în cadrul Consiliului Judeţean şi ce voi face, fiindcă trebuie să cunoaşteţi preocupările noastre pentru ca judeţul să se dezvolte, să devină mai prosper“, a mai scris Solomon.

Smerenie, doar în poze

Anul se împlineşte la sfârşitul acestei luni, aşa că aşteptăm cu interes realizările lui Aurică la Consiliul Judeţean Dolj. Până atunci, aflăm tot de la el că: „Averea ce-am strâns-o în viaţă / Aş da-o într-o dimineaţă / Nu vreau să mă îmbogăţesc / Nici lumea să o împărăţesc“. Tot Antonie Solomon ne spune că „nevastă-mea mă ceartă în fiecare zi, când mă prinde acasă, ca să nu mai fiu aşa mândru, să nu mă mai iubesc aşa de mult pe mine, fiindcă iubirea de sine cheamă lângă ea toate poftele lumeşti, pofta de averi şi de bani, poftele beţiei şi desfrânării, pofta lăudăroşeniei şi toate poftele păcătoase care îl fac pe om să devină neom, stăpânindu-i inima şi sufletul“.

De la Antonie Solomon citire

Dacă nu v-aţi convins de harul lui Aurică, vă mai redăm nişte pilde marca Antonie Solomon:

„Am fost ca o nicovală, am dobândit cu timpul tăria tuturor ciocanelor care m-au bătut, dar mi-a prins şi bine fiindcă am devenit o rangă şi pot să mă apăr în faţa duşmanilor şi să sparg ziduri pentru a scoate întunericul, să fac să pătrundă în acest oraş lumina, bucuria, cântecul şi bunul simţ“.

„Azi-noapte am avut un somn agitat din cauza căldurii şi am visat numai cuptoare, care au fost instalate prin sudul ţării şi care ard cu foc continuu ca la Auschwitz, dar în ele nu mai ardeau oameni, în ele ardeau valori umane, legi şi principii, esenţe şi substanţe ale condiţiei noastre elementare. M-am sculat din somn în rugăciuni şi clipele mele de spaimă au făcut ca sângele meu curat să se întoarcă înapoi la neamul meu şi părinţii mei de la Cârna“.

„Nu vreau să fiu castrat“

Postările de pe Facebook ale vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dolj nu se opresc aici. În unele atacă politicul sau chiar politicianul de astăzi (?). „Ieri m-am întâlnit cu un om politic şi mi-a zâmbit. Practic, şi-a arătat dinţii, dar sufletul era absent. Mi-am dat seama că acest individ, în viaţa lui, nu a ştiut să râdă. Revin la ideea că omul politic din zilele noastre se recrutează din păcătoşii, destrăbălaţii şi desfrânatele zilelor noastre care şi-au epuizat tinereţea până la dezgust. Greşelile mărunte vestesc păcatul mare. Cine a greşit o dată, oricând poate face fapte de neiertat“, a fost mesajul lui Solomon, fără a spune şi cine era omul politic cu care s-a întâlnit. „Mi-e frică să rămân singur între patru ochi cu un om politic, fiindcă mi-e ruşine să citesc în ochii lui frica de a fi rămas singur cu Antonie Solomon. Nu mai ştiu cine e de dreapta şi cine e de stânga, cine e materialist şi cine e idealist. Nu mai pot diferenţia un om cinstit de o lichea patentată, dar activă şi serviabilă“, este o altă postare a lui Aurică.

Antonie Solomon, cugetând la următoarea postare

Următoarea parcă le întrece pe toate. „Am auzit că în vechea Rusie exista o sectă religioasă în care se practica ritual castrarea. În momentul operaţiei respective, flăcăul striga: «Rămas bun stelelor! Rămas bun lacurilor! Rămas bun pădurilor!» Nu striga «Rămas bun fetelor, muierilor!», tocmai fiindcă scopul castrării era mântuirea de ispita ce o reprezintă femeia. Nu pot să nu mă gândesc la castrarea filozofică şi religioasă, adică la ritualele intrării în mănăstire sau în partid: «Adio libertate! Adio adevăr!» De asta nu m-am obişnuit eu în politică, fiindcă nu vreau să fiu castrat“, a punctat Antonie Solomon. În cariera sa politică, Aurică a trecut pe la şase partide: PSD, PD-L, UNPR, PPDD, ProRomânia şi Partidul Ecologist Român.

Facebook Comments