O palmă grea

0

Sondajul INSCOP dat publicităţii pe 14 septembrie reflectă o anumită stare de spirit şi o stare de fapt, până la urmă, a publicului contactat, dar şi dincolo de el. Portalul de ştiri EvZ, de a doua zi, titrează, în semnătura lui Daniel Teodoreanu: „Adevărata moştenire a lui Ceauşescu a ieşit la suprafaţă”. Gândurile m-au dus spre epave ascunse şi averi acumulate de dictator în cei 24 de ani de supt sângele poporului, până la revoluţia din ’89. Iată că, schimbând din mers registrul semantic dibuit de Ion Cristoiu, vom comemora un altfel de decembrie: „un talmeş-balmeş bine regizat”. „Acolo unde-i regie sunt şi actori,/ e şi scenariu, sunt şi sufleori”. Păcat de cei ce şi-au luat rolurile în serios şi au plătit cu viaţa. Au trecut aproape 32 de ani, cu opt mai mult decât dictatura „celui mai izbit” atunci, în decembrie. „Privind în urmă la finalul Epocii de Aur, dar şi în prezent, românii au ajuns la concluzia că trăiau mai bine în regimul lui Nicolae Ceauşescu decât o fac în prezent, în democraţie şi capitalism”. Concret, 63% dintre români acuză actualele condiţii de trai, 23,4% le consideră mai bune, 9,3% le consideră la fel (la fel de bune sau la fel de proaste? – nu ştim). Un alt barometru INSCOP scotea în evidenţă că deja în 2014 oamenii considerau în proporţie de 40% că viaţa lor e mai rea decât în ’89. Ne împrumutăm tot mai scump, iar datoria publică se îndreaptă spre pragul de 50% din PIB, dacă nu cumva s-a şi trecut de „linia roşie”. Ţara noastră are una dintre cele mai ridicate rate ale dobânzii din Uniunea Europeană. Datele BNR arată că datoria externă a crescut în euro la 132 miliarde (…şi ecoul strigă „arde!”). Preţul energiei va provoca, inevitabil, scumpiri în lanţ. Sunt veşti şi mai rele decât creşterea facturii de gaze naturale, iar miza este reprezentată de transformarea companiilor de gaze şi de energie în afaceri imobiliare. Potrivit specialiştilor, legea consumatorului vulnerabil nu va rezolva problema. În România, circa 95 la sută din locuinţe sunt proprietate privată, în timp ce în Occident media este pe la 70 la sută. Urmează „alinierea planetelor”. Campania electorală din interiorul PNL atinge paroxismul. E o „cîţuială” de nedescris. În ciocniri de politică externă, cum a fost summitul din Ucraina, primul-ministru al României nu a fost în stare să emită o frază care să pună lucrurile la punct. Preşedintele ţării nu ratează ocazia de a dezveli statuia unui controversat baron sas, guvernator al Transilvaniei între 1777 şi 1787. „Pe cine omagiem: pe Horea, Cloşca şi Crişan sau pe Samuel von Brukenthal?”, întreabă un redutabil gazetar craiovean. Adăugând că, anul trecut, statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii de la Oradea a fost mătrăşită. Sondajul INSCOP este o palmă grea pe obrazul dregătorilor de ţară.       

Facebook Comments