Vâlcea: Artişti plastici din mai multe ţări sculptează la Măciuca în faimoasa marmură de Carrara

Una dintre cele mai importante manifestări culturale private din România, Tabăra Internaţională de Sculptură în Piatră Măciuca, s-a redeschis duminică, 5 septembrie. Ajunsă la cea de-a treia ediţie, tabăra este organizată de către soţii Mirela şi Dan Niţu prin Fundaţia „Dumitru Drăghicescu” în colaborare cu Atelierele Enache-Paris ale sculptorului Viorel Enache, născut la Măciuca şi stabilit în Franţa. Manifestarea va avea loc până pe 25 septembrie. La inaugurarea organizată într-un cadru natural elegant au participat autorităţi ale judeţului Vâlcea, artişti plastici, critici de artă, un public avizat.

0

La tabăra din acest an participă sculptori profesionişti din România, Franţa, Germania, Turcia, Senegal şi Republica Moldova. Aceştia vor lucra în marmură de Carrara adusă de la Roma precum şi în marmură de Ruşchiţa, îmbogăţind astfel deja celebrul parc al sculpturilor din centrul comunei. De asemenea, sculptorul Dumitru Radu va executa o statuie din bronz a sociologului, filozofului şi diplomatului Dumitru Drăghicescu (n. 4 mai 1875, comuna Măciuca – d. 14 septembrie 1945). Lucrările ce vor fi gata peste trei săptămâni au fost prezentate publicului în stadiu de machetă.

„Rolul cetăţeanului Dan Niţu în comuna Măciuca este un rol pe care ar putea să îl facă mulţi”

Convins că oamenii care se pricep să facă bani trebuie să întoarcă valori comunităţii din care provin, Dan Niţu a ales, printre altele, să aducă la Măciuca sculptori de pe diferite continente care să ofere localităţii lucrările lor. Spune că proiectul taberei s-a născut „la un şpriţ” cu Viorel Enache: „Împreună am stabilit ca din trei în trei ani să facem o tabără de sculptură aici. A fost un început timid, am reuşit şi ne bucurăm. Felicit artiştii din toată lumea care de-a lungul timpului au fost lângă noi. (…). Rolul cetăţeanului Dan Niţu în comuna Măciuca este un rol pe care ar putea să îl facă mulţi. Este rolul omului care face bani şi care trebuie să dea ceva comunităţii. Cu această convingere am decis că trebuie să facem ceva care să dăinuie peste veacuri. Apoi, cred că este extrem de important să oferim prilejul artiştilor să îşi spună cuvântul prin lucrările lor. Artiştii nu au întotdeauna bani, resurse şi oameni care îi sprijine. E greu să convingi pe cineva să facă asta.”

Mirela Niţu: „Chiar şi în vremurile dificile pe care le trăim ne-am dat seama că putem îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor prin cultură”

Mirela Niţu este mâna fermă în mănuşă de catifea a acestei manifestări cu pronunţată componentă de pedagogie socio-artistică: „Tabăra de sculptură de la Măciuca a ajuns la cea de-a treia ediţie urmându-şi cu consecvenţă ţelurile propuse încă de la început: stabilirea unui dialog intercultural între sculptori de diferite naţionalităţi, întâlniri ale artiştilor de diferite generaţii, crearea unui muzeu de cultură generală în aer liber, adăugarea unor elemente de pedagogie prin organizarea atelierelor de creaţie cu copiii, a ortshopurilor, a întâlnirilor dintre artişti şi public ce se vor organiza pe parcursul acestor trei săptămâni. Chiar şi în vremurile dificile pe care le trăim, ne-am dat seama că putem îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor prin cultură. Fundaţia Dumitru Drăghicescu şi Atelierele Enache au primit pentru a doua oară consecutiv o finanţare din partea Ministerului Culturii şi mulţumim pentru asta”, a spus Mirela Niţu la deschiderea taberei.

Viorel Enache: „Blocurile de marmură au culoarea norilor de la Măciuca”

Sculptorul Viorel Enache a ajuns la Paris în urmă cu 30 de ani şi a avut un parcurs fabulos. A lucrat la peste 10 catedrale în Franţa. A realizat, între altele, coroana de spini de la Saint Chapelle din Paris, cu un diametru de 4 metri, şi “Pacea”, unul din cele 18 atribute ale regelui Ludovic al XIV-lea, care măsoară doi metri şi cincizeci de centimetri, amplasat la Palatul Versailles. A restaurat Consiliul de Stat şi a obţinut un contract de lungă durată cu Muzeul Luvru.

„Blocurile de marmură au culoarea norilor de la Măciuca. La finalul acestei tabere vom avea nişte lucrări nemaipomenite într-o marmură foarte frumoasă. Avem un singur bloc de Ruşchiţa, este cel mai mare, şi avem onoarea să fie executat de Thomas Petit. În afară că se continuă cu ecvestra la Regina Maria, foarte important, sunt 200 de ani de la 1821 şi îl sărbătorim pe Tudor Vladimirescu. S-a vorbit puţin despre acest bicentenar în România şi am vrut să marchez evenimentul cu o statuie a lui Tudor Vladimirescu. Noi aveam un stejar în Măciuca, la care oştenii lui Tudor s-au odihnit la 1821. În acest an stejarul a căzut. Pentru mine este un simbol foarte important şi am dorit să îl marchez prin acest Cristos care iese din pământ fără braţe, iar în spate va fi o amintire a acestui stejar.”

Sculptorii care participă la Ediţia 2021 a Taberei Internaţionale de Sculptură Măciuca sunt: Viorel ENACHE (România / Franţa), Mathieu Harzo (Franţa), Enya KEIM (Germania), Evrim KiILIÇ (Turcia), Horaţiu LĂPUŞANU (România), Thomas PETIT (Franţa / Martinica), Omar POUYE (Senegal), Ilarion VOINEA (România), Ion ZDERCIUC (Republica Moldova).

Facebook Comments