Vâlcea: Meci de handbal feminin cu spectatori între SCM Rm. Vâlcea şi CSM Craiova

Sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 18.00, echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni formaţia SCM Craiova, într-o partidă ce face parte din cadrul primei etape a noului sezon competiţional. Meciul se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea, în Sala Sporturilor ”Traian”.

0

„Această partidă se va desfăşura în prezenţa voastră, prin urmare accesul suporterilor la aceste jocuri este PERMIS, în proporţie de 75% din capacitatea sălii (1.620 locuri), conform HG Nr. 795/2021, intrată în vigoare la 01.08.2021.
𝐏𝐫𝐞ț𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟓 𝐑𝐎𝐍 ş𝐢 𝐯𝐚 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢ţ𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 î𝐧 𝐳𝐢𝐮𝐚 𝐣𝐨𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐛𝐢𝐥𝐞𝐭𝐞, î𝐧𝐜𝐞𝐩â𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟓:𝟎𝟎.
Accesul în incinta sălii se va face începând cu ora 17:00. Vă rugam să veniţi din timp pentru a evita aglomerarea.
Accesul în incintă va fi permis în urma triajului observaţional. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată). În cazul înregistrării unei temperaturi peste 37,3°C, se repetă termometrizarea după 5 minute de repaus. Dacă temperatura ridicată se menţine, persoanei în cauză i se va recomanda să contacteze autorităţile sanitare, fără a i se permite accesul la eveniment.
Intrarea spectatorilor în accesul în Sala Sporturilor „Traian” se va face doar prezentând la intrare următoarele :
– Carte de identitate
– Dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete.
SAU
Rezultat negativ RT-PCR, nu mai vechi de 72 ore
SAU
Rezultat negativ Test Rapid ANTIGEN, nu mai vechi de 24 ore
SAU
Dovada trecerii prin boală (infectare Sars-Cov-2) pentru persoane aflate în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi, ulterioară confirmării infectării.

IMPORTANT :
– Minorii sunt exceptaţi de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.
– Purtarea măştii de protecţie de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.
– Doar minorii sub 5 ani nu au obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Reprezentanţii mass-media, acreditaţi pentru evenimentele organizate în incinta sălii, se supun fără excepţie rigorilor sanitare aflate în vigoare”, potrivit oficialilor SCM Rm. Vâlcea.

Facebook Comments