Graficianul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu nu se află la prima încercare tematică în jurul balonului rotund, el fiind cunoscut ca autor al unei planificate trilogii cu tematică fotbalistică, numită „Ciutanul”, din care au apărut până acum volumele 1 şi 2.
Volumul beneficiază de contribuţia şi prefaţa cunoscutului realizator al emisiunii Replay, de la TVR, Marian Olaianos. Încă din deschidere, el este prezentat ca un personaj desenat – cum altfel?! –, care, alături de Marius Mitran, „pregătesc terenul” volumului.
În cele 44 de pagini, sunt rezumate, în benzi desenate secvenţiale, 27 de meciuri importante, începând cu Anglia-România de la Mondialul din 1970 din Mexic (ca preambul pentru volumul doi) şi terminând cu Germania-România, de la Bologna, 2019, în cadrul Campionatului european sub 21. Deşi spaţiile alocate meciurilor sunt restrânse la 1-2 pagini, autorul reuşeşte un tur de forţă, creând dinamică, portretizând fotbaliştii şi punctând momentele importante ale meciurilor. Majoritatea jucătorilor importanţi din România sunt prezenţi în paginile volumului, deseori în momente temporale diferite, astfel încât cititorii pot remarca şi schimbările fizionomiei, cu trecerea timpului. Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş, Dorinel Munteanu, „Gâscanul” Nicolae Dobrin, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, tânărul Ianis Hagi, dar şi Rodion Cămătaru, Silviu Lung, Costică Ştefănescu, Sorin Cârţu, Ilie Balaci, Aurel Ţicleanu, Gică Craioveanu şi Cristian Chivu sunt „încondeiaţi” de Mihai I. Grăjdeanu.
De menţionat momentele tensionate pe care autorul le surprinde în chip genial, reuşind să creeze emoţie, precum cele din meciul România-Anglia, 2000, de pe stadionul Charleroi, unde sunt reconstituite fidel şi pasele din joc. Autorul reuşeşte să strecoare şi momente anecdotice, precum strategia lui Angelo Niculescu, cu care tânărul jucător Mircea Lucescu nu este de acord, în 1972, sau afirmaţiile comentatorului Cristian Ţopescu, la meciul din Suedia, din 1983, afirmaţii care i-au adus apoi serioase probleme, nefiind agreate de regimul politic de atunci.
Despre autor
La 34 de ani, Mihai Ionuţ Grăjdeanu este unul din cei mai prolifici autori de benzi desenate din ţară, cu multiple proiecte editoriale, precum „Legendele Dacilor”, „Comics Didactic” şi „BD HISTORIA – Benzi Desenate Istorice”. Activitatea lui nu se limitează doar la cea de creator, ci se desfăşoară şi în susţinerea unor ateliere de benzi desenate în cadrul festivalurilor, în şcoli, muzee şi teatre din întreaga ţară. Este organizatorul expoziţiilor „Artă la pachet”, Bucureşti (2010-2011), fondatorul Clubului de benzi desenate din Mangalia, Râşnov, de la colegiul Spiru Haret Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii Bucureşti. Este co-organizatorul Salonului BD „Poveşti din Bucureşti în benzi desenate” la Muzeul Municipiului Bucureşti (2014-2020) şi curatorul seriei de expoziţii ,,Maeştri ai benzii desenate româneşti” la Palatul Suţu (MMB). în care au fost prezentaţi şi membrii Benzii Desenate Craiovene (BDC) Marian Mirescu şi Valentin Iordache. A fost cofondatorul Salonului BD Braşov „România 100 în benzi desenate” şi a reuşit înfiinţarea Olimpiadei de benzi desenate, organizată sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică Română, care, din acest an se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
Este, încă de la înfiinţare, profesorul atelierelor de benzi desenate din cadrul Festivalului anual craiovean „Puppets occupy street” care tocmai s-a derulat în Bănie.