Marian Vasile (PNL): Olguţa Vasilescu dă dovadă ori de incapacitate, şi trebuie să-şi dea demisia, ori de rea-intenţie, şi-atunci trebuie să îşi dea demisia!

După o lungă perioadă în care au tot sperat că vor reuşi să obţină majoritatea în Consiliul Local Craiova, consilierii PNL par să fi realizat, într-un final, că sunt, totuşi, în opoziţie. Aşa că au ieşit la atac. Ţinta, evident primarul Olguţa Vasilescu, căruia i-au cerut demisia pentru „haosul în care a adus Craiova“, dar şi pentru „dezmăţul pe bani publici“ din ultima vreme.

0

La aproape un an de la alegerile locale care i-au adus Olguţei Vasilescu cel de-al treilea mandat în fruntea Craiovei, consilierii liberali au organizat o conferinţă de presă, „floare rară“ în ultimele 12 luni, în care au vorbit despre „realizările“ actualei administraţii. „În curând se împlineşte primul an din noul mandat al Olguţei Vasilescu. Noi am încercat să identificăm realizările dânsei, dar ne-am dat seama că toate realizările pot fi observate pe o coală albă de hârtie. În schimb, am ajuns la o concluzie, şi anume că există o incoerenţă administrativă de mari proporţii. În analiza noastră nu am reuşit să identificăm niciun proiect sau iniţiativă care să conducă la creşterea calităţii vieţii în oraşul nostru. (…) Efectiv, oraşul este în haos. Vedem o grămadă de şantiere fără niciun pic de coordonare. Se deschid şantiere în mijlocul oraşului, se decopertează străzi, după care 14 zile nu vine nimeni să asfalteze. În momentul în care şoferii ajung în aceste zone ei sunt blocaţi, dirijaţi şi iar blocaţi pentru că nu există o alternativă rutieră în momentul în care se deschid aceste şantiere. Este haos pentru că nici aceste şantiere nu sunt aşa cum trebuie. Noi i-am cerut să introducem sisteme noi de canalizare pluvială pe acele străzi care se asfaltează. În schimb, s-au asfaltat scurgerile pluviale existente. Refuză să introducă aceste scurgeri sub trotuar, iar trotuarele să fie cu pavele, astfel încât să se poată interveni rapid când există probleme. Dânsa doar asfaltează. (…) Practic, s-a transformat din primarul panseluţă în primarul încurcă lume. Pentru că oraşul este încurcat“, a declarat Marian Vasile, liderul consilierilor PNL din cadrul CL Craiova.
Acesta a menţionat faptul că, deşi, pe reţelele de socializare, Olguţa Vasilescu se laudă cu gradul de absorbţie al fondurilor europene, acesta este de numai 11%. „Gradul de absorbţie al fondurilor europene, pe perioada administraţiei Olguţa Vasilescu, a fost, fără proiectul Parcului Romanescu, de aproximativ 11%. Asta este clar pentru toată lumea. Noi suntem obligaţi să facem aceste conferinţe de presă pentru că, în timpul şedinţelor de consiliu local, doamna Olguţa Vasilescu nu răspunde niciodată întrebărilor noastre. Dânsa este tare cu claxonul, este mai moale cu motorul“, mai spus consilierul PNL.

„Dezmăţ pe bani publici“

Marian Vasile şi-a continuat seria atacurilor la adresa primarului Olguţa Vasilescu, acuzând un „dezmăţ“ pe bani public. „În ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici, pot să spun un singur lucru: dezmăţ. După cum ştiţi, în primul mandat, s-au cheltuit câteva milioane de euro pentru locurile de joacă. Au ajuns la concluzia, după ce au fost montate, recepţionate şi utilizate, că nu sunt conforme cu ce era în caietul de sarcini. Acum, au făcut un acord cadru pe 18 milioane de euro, pentru aceleaşi locuri de joacă. Bani cu care puteam, spre exemplu, să achiziţionăm un teren, în apropierea Craiovei, pentru a face un parc industrial.
(…) Cerem public doamnei primar un raport de activitate, având în vedere că, în septembrie, se încheie primul an de activitate, să ne spună şi nouă care au fost acţiunile sale care să ducă la bunăstarea oraşului. (…) Prin acţiunile sale, dânsa dă dovadă ori de incapacitate, şi trebuie să-şi dea demisia, ori de rea-intenţie, şi-atunci trebuie să îşi dea demisia“, a afirmat consilierul liberal, care a anunţat şi faptul că PNL ia în considerare organizarea unui referendum pentru demiterea Olguţei Vasilescu.  

Facebook Comments