Inspirat, probabil, de acţiunile talibanilor
Vicepreşedintele CJ Dolj vrea pedepse cu bătaia în pieţe pentru angajaţii în funcţii publice

Antonie Solomon, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj din partea PER, spune că şi-ar dori ca toți cei care ocupă funcții publice să depună în public un jurământ de credință, iar cei care îl încalcă să fie pedepsiţi „cu bătaia la cur în piața orașului“ și „trimiterea păcătoșilor în groapa de gunoi a istoriei“.

0

Într-o postare bizară pe pagina sa de socializare, Antonie Solomon, fost primar al Craiovei, condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare pentru corupţie, este de părere că jurământul, unul inventat de el, ar trebui depus inclusiv de ingineri, economiști, juriști, medici, popi, poeți și gazetari.
Mi-aș dori ca toți cei care ocupă funcții publice atunci când depun jurământul de credință să sune cam așa: »Jur să nu mint, să nu lingușesc, să nu mă consider infailibil». Jurământul să fie depus în public, pe steag, cruce sau conștiință de către toate cadrele inclusiv ingineri, economiști, juriști, medici, popi, poeți și gazetari.
Încălcarea jurământului să fie pedepsită cu bătaia la cur în piața orașului și trimiterea păcătoșilor în groapa de gunoi a istoriei“, susţine vicele CJ Dolj.

Apoi, Antonie Solomon, cunoscut pentru declaraţiile sale aiuritoare, trece pe tărâmul mistico-religios, acolo unde le vorbeşte doljenilor despre Hristos şi propriile sale păcate. „Eu mi-am propus: să iert și să uit pe toți dușmanii mei, să lucrez numai la comanda socială a craiovenilor și a doljenilor, să caut prin faptele mele și prin rănile mele pe Hristos, fiindcă și El mă va căuta pe mine, să las în urma mea un nume curat alcătuit din exemplu de umilința și resemnarea cu care mi-am făcut datoria.
Sunt vinovat pentru: rătăcirile mele (îngâmfare, prostie, alcool, preacurvie), nu mi-am plătit datoriile de suflet față de familia mea, urăsc și astăzi în anumite clipe de memorie sau de bilanț pe »prietenii» care m-au trădat șantajându-mă și chinuindu-mă să iscălesc acel contract cu diavolul, imensul de ani pierduți în vânt, vorbe, deșertăciuni“, mai spune fostul primar al Craiovei.

Facebook Comments