Şi râsul se împuşcă, nu-i aşa?

0

Intrigat la culme de fărădelegile actualilor guvernanţi, „care conduc spre cimitir destinul României”, cunoscutul actor Mihai Mălaimare se revoltă. Bine face. Pe Facebook. Şi mai bine. „Să strige în gura mare, am fost nişte dobitoci!” îi provoacă directorul Teatrului Masca pe cei ce, bob cu bob, s-au alăturat la urne purtătorilor de sicriu. „Nu am văzut de când sunt atât de mult penibil în tot ceea ce fac, încât nu ai decât alternativa să râzi până te îndoi”. Până aici mi s-a părut că omul cu masca se enervează de-a binelea, luând lucrurile aproape în tragic. Nu se află la ani-lumină distanţă de istoricul care spunea (aproape citez) că asistăm la punerea în operă a unei strategii de ştergere a identităţii noastre naţionale. Cum? Simplu! Prin cultivarea ideii că românii nu (mai) au capacitatea de a-şi apăra şi duce mai departe limba, istoria, tradiţiile, cultura, se înconjoară de o succesiune de mituri formale de care trebuie să se debaraseze. Pe scurt, dacă tot ne clătinăm ca după nuntă, excluşi fiind din reconstrucţia economiei naţionale, se impune să fim luaţi şi conduşi de mână pentru binele după care asudă străinii. Unul dintre cei mai mari experţi europeni în domeniul dezvoltării durabile (român, culmea!) pune punctul pe „i” în ceea ce înseamnă educaţie: „Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia”. Pui la pământ şcoala, familia, moştenirea culturală. O tragedie, nici măcar optimistă. Pe vremea cenzurii, comedia ca speţă nu a lipsit teatrului românesc. Mai mult, a izvorât clocotitor. S-a râs din stal şi pentru că prin râs se puteau regenera energiile, se putea schimba ceva, dacă nu totul. Totul însemnând, la capătul lanţului, răsturnarea regimului comunist. Una e dictatura cu formele ei pe care le ştim de punere în gardă, altul e statul de drept, democratic, în limitele căruia rezistenţa prin cultură devine superfluă. Marea trupă „Divertis” s-a topit în post-iliescianism asemenea unei linguri de untură pusă la flacără. Atrag atenţia că orice pretinsă polemică de autor cu postarea maestrului Mălaimare la adresa actualilor guvernanţi e doar pretinsă. Nu pentru că ar fi gata să cadă pe spate de admiraţie faţă de actualii guvernanţi în materie de propăşire. Supradimensionarea mediului privat în domeniul sănătăţii, de exemplu, şi slăbirea spitalelor de stat, în condiţiile mijloacelor de subzistenţă rămase în urmă, va avea efecte cinice. Şi vine un val cât casa de scumpiri în cascadă. Râdem, dar nu e râsul nostru. Râsul chinuit, care nu e unul eliberator, devine caricatural. Aşadar, pe cine propunem în loc după ce am ieşi cu sutele de mii şi am răcni din toţi bojocii „am fost nişte dobitoci?!” În niciun caz pe cei care au patentat metoda subminării prin batjocură a propriilor guverne provizorii.  

Facebook Comments