În ciuda semnalelor pozitive date de banca centrală şi a faptului că FMI a estimat pentru acest an o creştere economică de 7%, ceea ce l-a făcut pe premierul Cîţu să exclame că „România are cea mai mare creştere economică din UE”, participanţii la sondajul CFA România, realizat în aprilie, prognozează deprecierea monedei naţionale. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni al cursului euro a scăzut de la 4,9517 lei, în martie, la 4,9470 lei, în aprilie. În schimb, pentru orizontul la 12 luni valoarea medie a cursului este prognozat la 5,0062 lei, în creştere de la 4,9903 lei, nivel estimat în martie.
Miercuri, euro a atins maximul ultimelor cinci luni de 1,2264 dolari, dar a scăzut vineri până la 1,2133 dolari, după publicarea datelor privind indicele preţurilor PCE din Statele Unite, care a crescut în aprilie cu 3,6%, cea mai mare majorare începând cu 2007. Evoluţia s-a datorat speranţelor puse de investitori într-o decizie mai rapidă a Rezervei Federale de majorare a dobânzii sale cheie. În piaţa locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,0189 la 4,0373 lei, la sfârşitul săptămânii. Media ar putea scade luni, zi în care americanii sărbătoresc Memorial Day, iar piaţa este închisă.
Fluctuaţiile monedei elveţiene s-au limitat la 1,093 – 1,098 franci/euro, astfel că media ei s-a mişcat între 4,4856 şi 4,4953 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,4896 lei. Cursul lirei sterline a fluctuat între 5,6934 şi 5,7248 lei, care a fost calculat la sfârşitul săptămânii.
Preţul gramului de aur a crescut la jumătatea săptămânii la 246,5081 lei, când uncia a urcat la 1.910 dolari, dar a scăzut vineri la 245,6046 lei, după ce metalul galben a coborât până la 1.885 dolari.
Piaţa monetară a fost calmă, iar indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagna vineri la 1,54%, nivel stabilit acum circa trei săptămâni. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 1,75 la 1,74%.
Miercuri, bitcoin a crescut la aproape 41.000 dolari, dar în următoarele zile a revenit pe o pantă descendentă. Duminică dimineaţă, moneda digitală fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex între 33.400 şi 36.300 dolari. Reamintim că la jumătatea lunii trecute, entuziasmul pieţei, după o serie de declaraţii din partea lui Elon Musk, a ridicat preţul bitcoin spre 65.000 dolari. Părerile specialiştilor sunt împărţite. Dacă o parte văd bitcoin coborând sub 30.000 dolari, alţii prognozează atingerea pragului de 100.000 dolari. Un parcurs asemănător a avut şi ether, a doua cea mai tranzacţionată criptomonedă. Preţul a testat pragul de 3.000 dolari, însă a scăzut duminică dimineaţă la 2.100 – 2.500 dolari.
Analiza cuprinde perioada 24 – 28 mai