„Am remarcat cu bucurie răspunsul pozitiv al românilor şi implicarea lor în campania de imunizare prin vaccin, singura metodă eficientă şi concretă de a învinge pandemia şi de a trece cu bine peste această perioadă dificila pentru noi toţi”, a declarat Claudia Banu, senator PNL de Vâlcea. Claudia Banu şi fiu său, Patrick, au participat în calitate de voluntari la acţiunea drive trough din parcarea Mall-ului Shopping City Râmnicu Vâlcea care s-a desfăşurat în weekendul trecut.
„Este lăudabil faptul că, în ultimele zile, un procent însemnat al populaţiei s-a vaccinat, iar trendul ascendent din acest punct de vedere este vizibil. Obiectivul autorităţilor este ca în septembrie să avem peste 10 milioane de români vaccinaţi. Eforturile s-au intensificat în vederea reuşitei acestui demers, prin deschiderea de noi centre, cabinete, unităţi mobile, prin implicarea medicilor de familie, precum şi aducerea dozelor suficiente, astfel încât toţi românii care îşi doresc să fie imunizaţi cât mai repede cu putinţă. De aceea, am participat împreună cu fiul meu, în calitate de voluntari, la acţiunea drive trough din parcarea Mall-ului Shopping City Râmnicu Vâlcea.
În concluzie, sunt optimistă în ceea ce priveşte reuşita campaniei de vaccinare din România şi sunt încrezătoare că vom trece cu bine şi cât mai repede peste aceste timpuri vitrege, şi vom reintra în normalitate”, potrivit parlamentarului vâlcean.


