sâmbătă, octombrie 24, 2026

Peste 100 de infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt internaţi în spitalele din Vâlcea

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Vâlcea, de la începutul pandemiei au fost confirmate 16.198 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. În prezent, în unităţile sanitare dedicate din Vâlcea se află internate 106 persoane infectate, nouă dintre acestea fiind în stare critică la Secţia ATI.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Starea de sănătate a celor 106 pacienţi este următoarea: 14 sunt asimptomatici şi cu forme uşoare ale infecţiei, 83 au forme medii şi 9 sunt internaţi în secţia ATI. În acest moment, în judeţ, sunt trei focare de SARS-CoV-2, identificate la agenţi economici şi un centru rezidenţial.
În judeţ, în baza definiţiei de caz, a protocolului medical şi a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată au fost realizate 57.397 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening şi contracost, 41.093 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 98.490 de teste în judeţul Vâlcea.
În baza Legii 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, în prezent, 114 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată şi 55 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Se recomandă în continuare precauţie

Având în vedere numărul de cazuri de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă, recomandăm cetăţenilor precauţie, evitarea spaţiilor aglomerate şi a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor şi purtarea măştii de protecţie.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI