Consilierii liberali şi-au prezentat amendamentele
PNL Dolj are propria versiune a bugetului judeţean

Consilierii județeni ai PNL Dolj au prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, o parte dintre amendamentele pe care le vor susţine în şedinţa programată pentru ziua de joi, 22 aprilie, în cadrul căreia se va vota proiect de buget al Consiliului Județean Dolj pentru anul 2021. Printre domeniile de interes pentru liberali se regăsesc infrastructura rutieră, sistemul de sănătate, dar şi protecţia socială ori infrastructura sportivă a judeţului.

0

„Noi nu lucrăm doar pentru generația actuală. Trebuie să avem o viziune de dezvoltare a județului pentru generațiile viitoare. Vom înainta în ședința de Consiliu Judeţean o serie de propuneri pe care le-am adunat de la cetățeni în cursul anilor anteriori și pe care le-am prezentat în campania electorală trecută”, a precizat Alexandru Gîdăr.
Referitor la infrastructura rutieră a Doljului, consilierii liberali consideră că aceasta este deficitară și propun finalizarea lucrărilor pe mai multe drumuri județene, un exemplu fiind drumul județean care face legătura între localitățile Leu – Castranova – Apele Vii sau cel care face legătura dintre Segarcea – Drănic – Valea Stanciului. „Avem foarte multe drumuri județene care necesită o intervenție rapidă. Chiar dacă aceasta nu poate fi făcută din fonduri proprii, ea trebuie să fie demarată și susținută prin accesarea de fonduri europene”, a mai precizat consilierul județean Alexandru Gîdăr.

Un alt obiectiv avut în vedere de către consilierii liberali este amplasamentul Stadionului Tineretului care se află într-o stare avansată de degradare. „Acest loc viran care se află în mijlocul Craiovei se află de foarte mulți ani în discuție. În 2008 se dorea amplasarea unui mall. Sperăm că anul acesta se va găsi soluția pentru ca acest teren să fie pus în circuitul public. Noi, liberalii, considerăm că acest loc este propice realizării unui complex sportiv, a precizat consilierul judeţean Alexandru Gîdăr.

Stadionul Tineretului din Craiova a fost subiectul mai multor intervenţii şi interpelări ale consilierilor judeţeni ai PNL în cadrul CJ Dolj care au depus, încă din 2018, un proiect care vizează redarea acestui amplasament circuitului sportiv.

Spitalul de Urgenţă, ţintă pentru investiţii

Consilierul județean Florian Gătejescu a prezentat mai multe amendamente care vor fi depuse de liberali şi care vizează cea mai mare unitate sanitară din zona de Sud a ţării, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Este vorba despre achiziționarea de vestiare pentru personalul medical, reabilitarea şi reamenajarea Stației de Sterilizare, dar și achiziționarea de aparatură pentru Clinica de Cardiologie Intervențională şi Chirurgie Cardiovasculară.

„Propunem alocarea sumei de 500.000 euro din partea Consiliului Județean Dolj în vederea achiziționării de echipamente şi aparatură medicală pentru Clinica de Cardiologie. A fost avansată propunerea de alocare a 100.000 de euro în vederea achiziționării unor echipamente necesare. Considerăm că această sumă este una insuficientă și nu va putea, sub nicio formă, asigura necesitățile acestui compartiment al Clinicii de Cardiologie. Propunerea noastră vine în urma colaborării și consultării cu Ministerul Sănătății care a înțeles că aloce suma de 500.000 de euro din totalul de un milion euro necesar pentru achiziționarea acestor echipamente”, a explicat Florian Gătejescu.

Proiect pilot pentru copiii singuri

La rândul său, consilierul județean Mihaela Jianu a prezentat ideea înființării unui proiect pilot „Copiii singuri acasă”. „Situația copiilor ai căror părinți sunt nevoiți să plece la muncă în străinătate este cunoscută și prezintă două componente: una benefică – banii care sunt infuzați, dar și una negativă, legată de faptul că aceștia sunt vitregiți de grija părintească și sunt lăsați în grija rudelor. Ne propunem ca prin implicarea Consiliul Județean Dolj alături de DGASPC, CJRAE, dar și de consiliile locale ca benenficiari direcți, să identificăm aceşti copii şi să-i sprijinim prin consiliere de specialitate şi prin extinderea programului «Şcoală după Şcoală»”, a punctat Mihaela Jianu.

Alte amendamente pe care consilierii liberali le vor prezenta în şedinţa de consiliu sunt legate de realizarea de perdele forestiere de-a lungul drumurilor județene în parteneriat cu Romsilva, amenajarea cursului Jiului între Ișalnița și Malu Mare astfel încât acesta să devină practicabil pentru anumite sporturi nautice, precum și amenajarea unor piste de biciclete pe același tronson.

Facebook Comments