Ioana Mihăilă, propunerea USR+ pentru portofoliul de la Sănătate

USR-PLUS a propus-o pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a prelua conducerea acestei instituţii.

0

Ioana Mihăilă este medic primar endocrinolog şi, în trecut, a profesat ca medic specialist în endocrinologie la Clinica Newmedics din Oradea, la Spitalul Municipal din Oradea, dar şi la Clinica Medena din Oradea.

Cariera sa politică a început în PNL, formaţiune a cărei membru a fost vreme de aproape cinci ani. Mihăilă s-a înscris apoi în Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS), fiind aleasă preşedintele filialei judeţene a PLUS Bihor. A coordonat campania locală a formaţiunii pentru alegerile europarlamentare din 2019, iar în anul 2020 a fost candidatul Alianţei USR-PLUS la Primăria Oradea.

Începând cu 1 februarie 2021, Ioana Mihăilă a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, fiind responsabilă cu coordonarea activităţilor de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ea este privită de mulţi ca fiind o apropiată a fostului ministru Vlad Voiculescu.

Facebook Comments