Doctorul Ilie Bloţu este primul cadru medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea care îşi pierde viaţa din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. Un deces-şoc pentru comunitatea medicală vâlceană care nu înţelege atitudinea doctorului, cu atât mai mult cu cât se afla în linia întâi a luptei cu acest virus. Nu a dorit să se vaccineze şi, după ce s-a infectat, a rămas acasă prea multă vreme. Surse credibile afirmă că la domiciliu şi-ar fi administrat ivermectină, un chimioterapic antiparazitar utilizat mai ales în medicina veterinară (n.r.: în România este aprobat un singur medicament de uz uman care conţine ivermectină, sub formă de cremă, administrat în acnee rozacee). Aceleaşi surse spun că a refuzat şi posibilitatea să fie transferat la Institutul Matei Balş. A murit după aproape o săptămână de spitalizare în secţia la care muncise cu profesionalism ani şi ani. Nu avea comorbidităţi.
De neînţeles!
Ce resorturi să îl fi împins pe medicul primar Ilie Bloţu spre această atitudine? „Nu am nicio explicaţie a comportamentului doctorului Bloţu. Dar ştiu că era un om bun, un medic dedicat care îşi trata pacienţii cu dăruire. Îl cunosc din perioada în care eram stagiar şi regret enorm dispariţia sa”, spune managerul SJU Vâlcea, Dan Ponoran. „A salvat multe vieţi, dar nu s-a putut salva pe sine! Trist! Nu s-a vaccinat. Şi încă mai sunt câteva cadre medicale (nu doar medici) reticente. Poate că înţeleg acum, chiar şi puţinii colegi de-ai dumnealor, că nu există invincibilitate”, au comentat pe reţelele de socializare apropiaţi ai săi.
Managerul Ponoran: „60% dintre salariaţii SJU Vâlcea s-au vaccinat , listele continuă”
Potrivit medicului Ponoran, 60% dintre salariaţii SJU Vâlcea s-au vaccinat deja şi, săptămânal, se fac liste cu alţii care doresc să fie vaccinaţi. „Din 1.800 de angajaţi ai spitalului, s-au vaccinat până acum circa 1.000. Aproximativ 400 au făcut boala, dar şi o parte a acestora s-au vaccinat ulterior. Însă listele continuă. Astăzi, 6 aprilie, am trimis o listă cu 30 de persoane care vor să se vaccineze. Facem săptămânal astfel de liste. După cum se ştie, vaccinarea cadrelor medicale nu este obligatorie în România. În alte ţări a devenit obligatorie”, a precizat Dan Ponoran. El a mai declarat că vaccinarea a scăzut incidenţa de îmbolnăvire în mod substanţial în instituţia medicală pe care o conduce: ” Din februarie până acum cazurile de infectare la angajaţii spitalului au scăzut cu 90% şi nu mai avem focare”.


