Amplă acţiune de ecologizare la Ponoarele. Alături de voluntari s-a aflat şi vicepreşedintele CJ Mehedinţi, Ramona Cupă
Maratonul Ecologizării în Geoparcul Platoul Mehedinţi

O amplă acţiune de ecologizare în Geoparcul PLATOUL MEHEDINŢI a demarat duminică, 4 aprilie 2021, în comuna Ponoarele, în cea mai frumoasă zonă turistică din jurul Podului lui Dumnezeu şi al Lacului Zăton. Angajaţii geoparcului, voluntarii de la Asociaţia Mod of Life şi locuitori ai comunei au dat startul ecologizării întregii arii protejate, acţiunea fiind sugestiv intitulată MARATONUL ECOLOGIZĂRII. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Ramona Cupă, a participat direct la ecologizarea din jurul Lacului Zăton şi a adunat, umăr la umăr cu voluntarii, deşeurile risipite în întreaga zonă.

0

Maratonul Ecologizării este o iniţiativă ce doreşte să unească cetăţenii pentru un singur scop, acela de a ajuta la ecologizarea mediului în care trăim şi să îi facem să înţeleagă cât de special este mediul pentru noi. La ora 11:00, în faţa Primăriei Ponoarele, s-a dat startul acţiunii, iar zeci de voluntari, împreună cu angajaţi ai Geoparcului Platoul Mehedinţi, dar şi localnici, au pornit în mai multe direcţii, înarmaţi cu saci de plastic şi mănuşi, pentru a aduna gunoaiele aruncate de cetăţeni sau aduse de viituri. Au fost, în prima fază, vizate obiective de atracţie turistică majore, precum Podul lui Dumnezeu, peştera din zona acestuia, dar şi împrejurimile Lacului Zăton şi Câmpul cu lapiezuri. La finalul acţiunii din Ponoarele s-au adunat sute de saci de peturi şi deşeuri, iar participanţii s-au declarat mulţumiţi şi au promis că în următoarea perioadă întreaga arie protejată va fi curăţată exemplar.

Ramona Cupă a făcut curăţenie lângă Lacul Zăton

Printre voluntarii de la Mod of Life şi angajaţii geoparcului s-a aflat pe teren la adunatul deşeurilor şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ramona Cupă. De altfel, Geoparcul Platoul Mehedinţi se află în subordinea sa directă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Timp de câteva ore, doamna vicepreşedinte a adunat, alături de voluntari, deşeuri şi a umplut sacii de plastic.

„Avem locuri minunate în Mehedinţi, de care trebuie să avem grijă!”

”O zi minunată, petrecută alături de voluntarii şi colegii de la Geoparc şi de minunaţii prieteni de la Asociatia Mod of Life, alături de foarte mulţi tineri şi de oameni deosebiţi, împreună cu care am făcut curăţenie în zona Lacului Zăton, la mică distanţă de un monument natural unic în Europa, Podul lui Dumnezeu! Avem locuri minunate în Mehedinţi, de care trebuie să avem grijă, iar acţiunea de astăzi este doar începutul unei ample acţiuni de ecologizare, la care voi participa în mod direct, pentru că iubesc aceste locuri şi îmi doresc un mediu curat şi sănătos pentru locuitorii acestei zone. Din păcate, zona era sufocată de deşeuri şi peisajul dezolant m-a întristat, de aceea fac apel la toţi cei care iubesc natura, la tineri în special, să vină alături de noi, în această campanie de responsabilitate civică. Mă bucur din suflet că alături de mine au venit oameni cu suflet, cu respect pentru natură, voluntari care înţeleg biodiversitatea acestei zone. În calitatea mea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, ce are în subordine administrarea Geoparcului Platoul Mehedinţi, consider că protejarea acestei zone este o misiune de credinţă şi o datorie faţă de generaţiile următoare. Aceste minuni ale naturii sunt în primul rând ale noastre şi au nevoie de sprijinul nostru direct pentru a fi păstrate în toată splendoarea lor. Iar voluntariatul este o trăsătură esenţială a responsabilităţii sociale a unei comunităţi, de aceea încurajez voluntariatul şi responsabilitatea socială”, a declarat Ramona Cupă la finalul acţiunii.

Vicepreşedintele Ramona Cupă a lansat şi o provocare tuturor mehedinţenilor care vor să ajute la păstrarea unui mediu curat: „Veniţi alături de noi pentru a păstra curate apele şi pădurile din cea mai frumoasă zonă protejată a României, la Geoparcul Platoul Mehedinţi!”

Şi primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu, a transmis un mesaj de mulţumire celor care au făcut curăţenie în această frumoasă şi pitorească comună din zona de nord a Mehedinţiului, mai ales că printre voluntarii cei mai harnci s-a aflat şi nepoata sa Maria: „Ţine de noi toţi să respectăm munca şi implicarea membrilor comunităţilor care au venit astăzi şi am toată încrederea că data viitoare vom fi şi mai mulţi, iar gunoiul şi mai puţin! Astfel vom trăi noi civilizat şi vom face impresie bună turiştilor care iubesc şi apreciază atât de mult meleagurile noastre. Le mulţumesc mult şi partenerilor noştri de la: Geoparcul Platoul Mehedinţi, Asociaţia Mod of Life şi Consiliul Local Ponoarele.  Ponorenii care s-au mobilizat într-un timp scurt au venit în fiecare sat cu mult entuziasm şi energie. Împreună am simţit că suntem o comunitate unită, o comunitate care respectă pământul, pădurile şi apele din zona în care s-a născut şi trăieşte – o comunitate modernă şi orientată spre o permanentă dezvoltare! Vă asigur de toată stima mea, vă mulţumesc tuturor şi, în mod special, copiilor care au contribuit la curăţenie, după puterea vârstei lor, alături de părinţi şi bunici. Am avut-o şi eu alături, cu bucurie, pe Maria, nepoata mea cea mare. Să nu uităm că viitorul familiei şi al satului sunt copiii, iar noi trebuie să fim un model pentru ei”, spune Georgică Pătraşcu.

Ecologizarea continuă şi în săptămânile viitoare în toate comunele aflate pe raza ariei protejate Geoparcul Platoul Mehedinţi.

Facebook Comments