Strategia de investiţii a Consiliului Judeţean se bazează strict pe fondurile nerambursabile
Bugetul Doljului pe 2021 – UE mumă, bugetul de stat ciumă

Consiliul Judeţean Dolj a publicat, la finalul săptămânii trecute, proiectul bugetului pe anul 2021. Dispunând de sume venite din bugetul naţional considerabil mai mici decât în anii trecuţi, construcţia bugetară a judeţului se bazează, în proporţie de peste 70%, pe fonduri externe nerambursabile. Pe primul plan, în 2021, Consiliul Judeţean Dolj a pus investiţiile în dezvoltare, cu precădere cele cu privire la îmbunătăţirea reţelei rutiere a judeţului şi extinderea Aeroportului. Bani s-au alocat şi pentru continuarea investiţiilor în zona instituţiilor medicale din Dolj, diferite proiecte de mediu sau cultură, dar şi pentru transformarea blocului S200 în parc tehnologic IT. Există şi lipsuri însă, aşa cum este situaţia de la Protecţia Copilului, unde fondurile nu sunt asigurate decât până în luna septembrie.

0

Pentru anul 2021, Consiliul Judeţean Dolj dispune de un buget de aproximativ 800 milioane de lei, iar principalele direcţii către care vor fi alocaţi banii sunt investiţiile în dezvoltarea judeţului, în special din punct de vedere rutier, în modernizarea şi extinderea segmentului Transporturi, dar şi în domeniul Sănătăţii, unde se încearcă finalizarea proiectelor în curs şi demararea altor lucrări de construcţie sau reamenajare la diferite unităţi medicale din subordinea Consiliului Judeţean. Conform proiecţiei bugetare, 2021 se vrea a fi anul cu cele mai mari investiţii în proiectele de modernizare şi construcţie a drumurilor din judeţ. Pentru dezvoltarea reţelei rutiere s-a propus finanţarea pentru finalizarea a nouă proiecte aflate deja în derulare, dar şi pentru începerea altor şapte proiecte noi. În total, vorbim de aproximativ 470 de milioane de lei. Tot la capitolul Transporturi, pentru modernizarea şi extinderea terminalelor Aeroportului din Craiova s-au alocat 16 milioane de lei şi trei milioane de lei sunt destinate pentru pregătirea documentaţiei în vederea construirii, cu fonduri europene, a unui nou terminal. În domeniul Sănătăţii, tot pe fonduri europene, Consiliul Judeţean îşi doreşte reabilitarea clinicilor de Oncologie şi Dermatologie de la Spitalul de Urgenţă, pentru care a alocat nouă milioane de lei. Tot la Spitalul Judeţean de Urgenţă se doreşte finalizarea investiţiilor la Secţia de primiri-urgenţe, dar şi modernizarea incintei. Un alt proiect foarte important este cofinanţarea, cu suma de 15 milioane de lei, a proiectului de modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna. 

Cosmin Vasile: „Bugetul pentru acest an este un buget al reuşitei noastre privind atragerea de fonduri europene, dar şi un buget auster, dacă vorbim de banii daţi de către Guvern”

Cosmin Vasile

Despre bugetul de care va dispune Consiliul Judeţean Dolj în acest an, preşedintele instituţiei, Cosmin Vasile, spune că este unul bivalent. De la bugetul de stat, banii primiţi sunt considerabil mai puţini, Consiliul Judeţean Dolj având o alocare bugetară mai mică cu 16 milioane de euro decât în 2019. În schimb, spune Cosmin Vasile, au crescut sumele atrase din fonduri europene şi Programul Naţional de Dezvoltare, ceea ce asigură fonduri pentru continuarea proiectelor deja începute, dar şi pentru implementarea altor investiţii. „Ca punct forte al bugetului pe anul acesta, aş vrea să amintesc cele peste 300 de milioane de euro pe care le aducem de la Uniunea Europeană, care înseamnă aproape jumătate din bugetul total. Am alocat 75% din buget către secţiunea de investiţii în dezvoltare, ceea ce va crea plusvaloare şi în economie. La capitolul Transporturi vorbim de opt sectoare de drum pe care le vom moderniza, iar la Aeroportul din Craiova suntem în plin proces de extindere a terminalelor. Sunt sume importante alocate şi pentru începerea de proiecte noi. Încercăm să accesăm bani pentru două sectoare judeţene de drum, de peste 400 km. Am prevăzut investiţii în zona de cultură, unde studiile sunt în pregătire, şi investiţii pentru realizarea unui parc tehnologic IT. Cred că va fi un an în care vom merge, pe un palier, pe finalizarea tuturor investiţiilor începute, dar şi să demarăm alte proiecte şi să depunem cereri pentru finanţare. Anul 2021 este an de debut al noului exerciţiu financiar al Uniunii Europene şi noile programe operaţionale, regionale sau sectoriale, trebuie să fie creionate şi lansate, iar pentru noi va fi un an în care vom depune proiecte multe şi un an în care sperăm să finalizăm cât mai multe proiecte. Cifrele din 2021 arată faptul că noi ne dublăm, prin fonduri europene, bugetul primit de la Guvern. Pot spune că bugetul pentru acest an este un buget al reuşitei noastre privind atragerea de fonduri europene, dar şi un buget auster, dacă vorbim de banii daţi de Guvern. Faţă de anul 2019, am primit cu aproape 16 milioane de euro mai puţin. Însă am crescut atragerea de  fonduri externe nerambursabile cu peste 80%. În ceea ce priveşte Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului, suntem descoperiţi pe ultimele patru luni ale anului pentru că atât am primit de la Guvern”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Anişoara Stănculescu: ”Cheltuielile care nu sunt necesare ar trebui reduse drastic”

Anişoara Stănculescu

Consilier judeţean ales din partea PMP, Anişoara Stănculescu propune mai multe modificări la proiectul bugetului. Prima dintre acestea vizează cheltuielile instituţiei care, potrivit Anişoarei Stănculescu, trebuie reduse drastic, dar şi mai multe capitole unde aceasta consideră că alocările bugetare nu sunt corecte. De exemplu, scăderea sumei alocate pentru protejarea mediului înconjurător nu este deloc un lucru îmbucurător, la fel cum nu este nici creşterea sumelor acordate unor sectoare care nu reprezintă neapărat o prioritate. „PMP nu va susţine decât un buget cu predilecţie axat pe investiţii. Consiliul Judeţean Dolj trebuie să înţeleagă că trebuie reduse drastic cheltuielile necesare, cum ar fi, de exemplu, deplasările în străinătate. Trebuie reduse la minim cheltuielile de funcţionare pentru că este normal ca într-o criză financiară toate instituţiile să facă sacrificii pentru a trece de această perioadă foarte grea. Voi insista ca şi la instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean să fie reduse, de asemenea, cheltuielile. Voi susţine un buget care să asigure cu prioritate sumele necesare cofinanţărilor proiectelor europene, pentru că este absolut normal să existe o privilegiere a proiectelor cu privire la sănătate şi infrastructură, respectiv infrastructura de transport. Şi la educaţie consider că ar fi necesar să se acorde mai multe burse de merit elevilor şi studenţilor cu rezultate foarte bune la învăţătură. Comparând bugetele proprii ale judeţului Dolj din ultimii doi ani, am observat că există o diferenţă destul de mare la anumite capitole. La capitolul „Ordine Publică şi Siguranţa Naţională” cheltuielile au fost dublate, ceea ce nu mi se pare un lucru normal. La capitolul „Protecţia Mediului”, în condiţiile în care în Craiova, de exemplu, limita poluării a fost de multe ori depăşită, cheltuielile au fost micşorate, de la 33.000 lei la 26.000 lei în acest an. Nu mi se pare normal şi voi propune mai multe proiecte şi mai multe acţiuni de educare ecologică a populaţiei”, a precizat Anişoara Stănculescu, consilier judeţean PMP.

Gheorghe Nedelescu, consilier judeţean PSD: „Norocul nostru sunt fondurile europene”

Din suma totală a bugetului Consiliului Judeţean, aproape jumătate sunt bani care provin din fonduri europene, absorbţia acestora crescând cu peste 40 de milioane de euro faţă de anul 2019. Fondurile europene asigură, astfel, mare parte din investiţiile Consiliului Judeţean, motiv pentru care Gheorghe Nedelescu le numeşte „norocul nostru cel mare”. Conform consilierului judeţean PSD, erau şi alte proiecte importante unde erau necesare investiţii, dar suma primită de la bugetul de stat nu permite încadrarea acestora în bugetul pe anul 2021. „Este un buget care vizează investiţiile. Norocul nostru cel mare sunt fondurile europene, care reprezintă cea mai mare parte a bugetului Consiliului Judeţean. Sigur, ar fi fost şi alte investiţii prioritare, dar, din sărăcia pe care o avem, încercăm să rezolvăm ce este cel mai prioritar, dacă pot să spun aşa”, a declarat Gheorghe Nedelescu, consilier judeţean PSD. Un alt coleg al său, Octavian Stanciu, de la PRO România, se declară total dezamăgit de suma pe care a primit-o Consiliul Judeţean Dolj de la Guvern, punând scăderea fondurilor alocate pe seama conflictului politic dintre PSD şi PNL. „Factorul politic, în loc să se gândească la binele tuturor, se gândeşte la binele partidului pe care îl reprezintă. Ceea ce vreau să spun este că bugetul Consiliului Judeţean Dolj este mai mic faţă de anii trecuţi. Deşi fac parte dintr-un alt partid politic, pot spune că preşedintele Consiliului Judeţean este un om cerebral şi am încredere că Consiliul Judeţean va repartiza banii aşa cum trebuie”, a declarat acesta.

Dacă cineva a sesizat lipsa unei opinii din partea liberalilor, precizăm faptul că ne-ar fi plăcut să redăm şi opinia membrilor principalului partid de opoziţie din Consiliul Judeţean Dolj. Însă niciunul dintre consilierii judeţeni contactaţi de noi nu a binevoit să ne ofere un răspuns.

Facebook Comments