Normalitatea unui consens naţional

0

„Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să aplicăm cele învăţate!” spunea, acum mai bine de două milenii, Hipocrate, referindu-se la medicină. Extrapolând spusele părintelui medicinii la societatea noastră, ele ar părea relativ simplu de pus în aplicare.
„Cele ce s-au petrecut” (adică trecutul) le cam ştim cu toţii.
„Cele prezente” le cunoaştem şi nu ni se înfăţişează deloc în culori luminoase (pandemia Covid-19 a generat haos în economie şi a creat probleme enorme la nivelul sistemului de sănătate, educaţia precară este o sursă a sărăciei, corupţiei şi infracţionalităţii în societate, iar exemplele pot continua cu minusurile din agricultură, justiţie, energie, transporturi, cultură, cu problemele de mediu sau ale diasporei).  
Dar când ajungem la partea  „de aplicare a celor învăţate”, lucrurile se complică de-a dreptul pentru că dezbinarea, denigrarea, injuriile au ajuns prea departe şi a sosit momentul să îmbrăţişăm ideea de comunitate, de societate. Pentru că societatea (comunitatea) nu este nimic altceva decât combinarea  indivizilor în vederea efortului de cooperare. Dar, pentru că suntem în secolul 21, respectând diferenţele de opinie, este imperios necesară ridicarea ştachetei profesionalismului şi a bunului simţ în dezbaterea publică, astfel încât românii să îşi recapete încrederea în ei înşişi şi mai apoi în clasa politică.

Acum este momentul „să aplicăm cele învăţate”, făcând din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă un Proiect de Ţară! Pentru că Planul este unul care priveşte întreaga naţiune română (ci nu partidele aflate vremelnic la guvernare), pe care o poate marca pentru  câteva zeci de ani de acum înainte, PMP atrage atenţia ,,că mai multe minţi puse în slujba unei idei valorează întotdeauna mai mult decât una singură” şi solicită instituţiilor decizionale să facă o consultare naţională reală, în care să fie implicate toate partidele (pentru că nu numai PNL, USR şi UDMR au specialişti recunoscuţi din domeniile prioritare pentru dezvoltare).

Mă limitez doar la un singur exemplu elocvent (deşi în PMP sunt mulţi profesionişti în diverse domenii, precum sănătate, agricultură, cultură, politică externă, mediu etc.): profesorul Virgil Păunescu, coordonatorul echipei de la Oncogen Timişoara, echipa care a dezvoltat un vaccin autentic românesc. Dar, din păcate, cum se întâmplă la noi (tot ce este ,,de afară” e mai bun!), la Bucureşti i-a fost refuzat ajutorul doctorului român, în schimb străinii (germanii) au avut încredere în el şi va intra în faza de testare în Germania (anunţ făcut de cercetătorii de la Universitatea din Tubingen).

Echipa Partidului Mişcarea Populară este una formată din oameni de valoare, care pot mişca România! Specialiştii noştri sunt adevăraţi profesionişti si, totodată, Garanţia că ÎMPREUNĂ Putem Schimba ROMÂNIA. Îi putem reda valoarea şi forţa economică pierdute, iar ROMÂNILOR, viaţa pe care o merită şi pe care şi-o doresc!

Concluzia este una singură : ROMÂNIA are nevoie de specialişti pentru a renaşte, iar specialiştii sunt şi aici, în PMP!

Parafrazând un slogan mult prea cunoscut, aş spune: „Specialişti din toată politica şi «nepolitica» românească, uniţi-vă pentru că România şi Românii, acum ori niciodată, au nevoie de Voi, toţi!

Facebook Comments