Congresul Partidului Mişcarea Populară a ales noua echipă de conducere pe baza unei moţiuni sugestiv intitulate „ROMÂNIA RESPECTATĂ”. Este, de fapt, un proiect de ţară complex, în fruntea căruia popularii români „l-au angajat“ pe cel mai titrat diplomat român, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. Pentru echipa lui Diaconescu au votat 550 dintre cei 561 de delegaţi la evenimentul organizat online. Fostul deputat mehedinţean Ion Cupă a fost ales în echipa celor 8 vicepreşedinţi regionali, coordonatori ai judeţelor grupate pe regiuni de dezvoltare, şi va coordona Regiunea Sud-Vest (judeţele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi), iar preşedintele PMP Dolj, consilierul judeţean Anişoara Stănculescu, este unul dintre vicepreşedinţii la nivel naţional. „Partidul Mişcarea Populară propune ca acest proiect să devină PROIECTUL NOSTRU, al tuturor celor care credem că se poate, că ROMÂNIA merită o soartă mai bună în următorii ani şi nu doar alte generaţii de sacrificiu într-o continuă tranziţie. Identitate naţională puternic asociată unei identităţi europene asumate. Merităm să trăim mai bine, să fim respectaţi ca oameni şi ca ţară şi putem face asta împreună. Cuvântul-cheie în MOŢIUNEA PMP este «RESPECT» pentru că în ultimii ani am uitat să ne respectăm, să cerem să fim respectaţi şi să ne facem respectaţi. Reînvăţând să ne respectăm şi să respectăm, vom crea fundamentul necesar pentru a trăi mai bine, mai fericiţi, într-o ţară mândră şi influentă, în regiune, în Uniunea Europeană, în NATO şi în lumea întreagă. Respectul pentru ţară înseamnă a acţiona în interesul ei oriunde în lume. Înseamnă respectul pentru tradiţii, dar şi interesul şi eforturile pentru modernizarea statului”, se arată, printre altele, în textul moţiunii.
Ion Cupă: „Este un moment istoric pentru partidul nostru“
Ion Cupă, fostul parlamentar de Dolj al partidului şi unul dintre coordonatorii regionali cu cele mai bune rezultate electorale la nivelul întregii ţări, susţine că România are nevoie de o dreaptă autentică şi, din acest motiv, viitorul PMP depinde, în principal, de capacitatea organizatorică a noii conduceri: „Partidul Mişcarea Populară este de astăzi în faţa unui nou început! Este un moment istoric pentru partidul nostru şi un prim pas către o renaştere puternică a dreptei politice autentice din România. Alături de preşedintele Cristian Diaconescu, vom trece la organizarea partidului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, organizaţie cu organizaţie. Din păcate, sănătatea nu mi-a permis să particip fizic la Congresul PMP de la Sinaia, dar am votat online, cu sufletul alături de acest nou început. Sunt onorat de alegerea în funcţia de vicepreşedinte regional pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea şi îmi voi asuma, alături de toţi colegii din conducere, proiectele cetăţenilor, potrivit votului de încredere pe care aceştia l-au dat, la nivel local, aleşilor noştri locali. Şi pentru că voi coordona organizaţiile locale din Regiunea de Sud-Vest (Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea), vreau să întăresc cele spuse de preşedintele Cristian Diaconescu: participarea noastră în consiliile locale, consiliile judeţene şi primării, în comunităţile locale unde oamenii noştri au fost aleşi, are ca prioritate proiectele care ajută acele comunităţi şi care ajută cetăţenii. Aspectele politice generale le vom discuta la un moment dat, dacă va fi cazul”.
Anişoara Stănculescu: „Mă simt onorată să fac parte din echipa domnului Diaconescu“
La rândul său, preşedintele PMP Dolj şi vicepreşedintele la nivel naţional al popularilor, Anişoara Stănculescu, consideră că, în ciuda tuturor detractorilor, unitatea partidului a fost „una evidentă“ la congresul desfăşurat la Sinaia. „A fost, poate, cel mai important moment al existenţei acestui partid! A fost un moment care să demonstreze tuturor că Partidul Mişcarea Populară există şi îşi va continua menirea care i-a fost hărăzită de fondatorii săi şi electoratul român! A fost ales un nou preşedinte, domnul Cristian Diaconescu, un politician şi un diplomat cu o carieră ireproşabilă atât în ţară, cât şi peste hotare şi, mărturisesc, mă simt onorată să fac parte din echipa domniei sale de conducere a partidului. Le mulţumesc tuturor celor ce au avut încredere în mine şi voturile primite la acest congres mă obligă nu numai să merg mai departe, dar şi să depun toate eforturile de care sunt capabilă pentru a creşte sănătos acest proiect minunat. Nu aş vrea să închei fără a sublinia faptul că filiala doljeană a PMP a dovedit, în bătăliile electorale de anul trecut, că este credibilă în ochii electoratului. Prin numărul mare de voturi pe care ni l-au acordat, doljenii şi craiovenii ne dau încredere că nu numai în ţară, dar şi la noi în judeţ, este nevoie de un partid autentic de dreapta. Sunt fericită că am alături de mine, în filială, oameni cu caracter, hotărâţi să mergem mai departe cu acest proiect, care sunt conştienţi că avem în faţă un drum lung de parcurs, plin de obstacole, dar şi de satisfacţii. Le mulţumesc!“
Cristian Diaconescu, un lider cu vocaţie europeană
Cristian Diaconescu, fost ministru de externe şi consilier prezidenţial, un colaborator apropiat al democraţilor americani, propune un mandat în fruntea PMP care să ducă partidul către succes. Despre Cristian Diaconescu aproape că nu mai este nevoie de o descriere a personalităţii sale complexe, pentru că românii îl cunosc foarte bine. „Prin această moţiune, pe scurt, vă rog să daţi acestui partid solidaritate, înţelepciune şi coerenţă la nivel local şi central şi îndrăznesc să mă oblig în faţa dumneavoastră şi să vă promit că eu am să-i dau un viitor!”, le-a spus Cristian Diaconescu celor prezenţi fizic sau online la congresul din weekendul trecut.
Cristian Diaconescu a vorbit şi despre alegerile din decembrie 2020, în urma cărora partidul nu a mai reuşit să treacă peste pragul electoral. „Am discutat şi ne-a preocupat acest lucru, modul în care s-au numărat voturile la alegerile pentru Parlament. Vreau să vă spun, dincolo de toate aspectele locale, din comunităţi, faptul că la alegerile parlamentare s-au numărat 95 (la sută – n.r.) din voturi în 24 de ore şi 5% în următoarea săptămână. S-au redistribuit 15% din voturi, deci 15% din parlamentarii aflaţi acum în Parlamentul României îi reprezintă pe cei care nu i-au votat. Dacă pentru democraţie şi funcţionarea statului de drept aceasta nu e o problemă, atunci cu toţii avem o problemă”, a afirmat Diaconescu, în acest context.