Vâlcea: Nicio persoană internată pentru Covid-19 timp de 24 de ore

„Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, pe teritoriul judeţului Vâlcea, de la începutul pandemiei şi până în prezent, au fost confirmate 11.111cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2”, a anunţat Prefectura Vâlcea marţi, 2 februarie, prin intermediul unui comunicat remis presei.

0

„În prezent, în unităţile sanitare dedicate din judeţul Vâlcea se află internate 109 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 8 sunt asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 89 au forme medii şi 12 sunt internate în secţia ATI. În acest moment, în judeţ sunt 19 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidenţiale, unităţi sanitare, la agenţi economici şi în cadrul instituţiilor publice.
În ultimele 24 de ore nu au fost internate în spitalele din Vâlcea persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.824 din cele internate în unităţi sanitare de la începutul pandemiei. În judeţ, în baza definiţiei de caz, a protocolului medical şi a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 43.226 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening şi contracost, 30.426 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 73.652 de teste în judeţul Vâlcea. În baza Legii 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 24 de decizii de izolare şi 35 de decizii de carantină, în prezent 386 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată şi 235 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu). Menţionăm ca datele sunt în continuă dinamică”, potrivit aceluiaşi comunicat de presă.

Linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară

„Având în vedere numărul crescut de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 a căror stare de sănătate a necesitat internarea în unităţile sanitare de pe teritoriul judeţului Vâlcea, recomandăm cetăţenilor precauţie, evitarea spaţiilor aglomerate şi a deplasărilor inutile, spălarea/ dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor şi purtarea măştii de protecţie.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
De asemenea, informăm că Direcţia de Sănătate Publică a pus la dispoziţia cetăţenilor următoarele numere de telefon care pot fi apelate pentru obţinerea de informaţii legate de Covid-19 şi de măsurile care se aplică în această perioadă:

  • CALL CENTER – 021 414 44 50, cu program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
  • 0758 061 438 (disponibil non-stop);
  • 0250 747 720, cu program de funcţionare: Luni – Joi, între orele 08:30 şi 16:30 şi Vineri, între orele 08:30şi 14:00”, precizează Instituţia Prefectului.

Facebook Comments