A început livrarea autobuzelor electrice pentru RAT Craiova, cu primul exemplar din seria de 16
Vine primul mohican

Contractul pentru furnizarea de autobuze electrice de mare capacitate, la pachet cu staţiile de încărcare necesare, a fost semnat în primăvara anului trecut. Primăria Craiova a mai licitat un lot de 30 de autobuze de capacitate medie, iar pentru înnoirea parcului de tramvaie se uită lung, de vreun an, spre Bucureşti.

0

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat pe reţelele de socializare sosirea vehiculului electric pentru societatea locală de transport, precizând că restul de 15 vor ajunge la Craiova până în vara acestui an. „Primul autobuz electric achiziţionat de Primăria Craiova a ajuns în ţară şi va intra, de mâine, în parcul auto al RAT Craiova. Va avea 18 metri lungime, o lăţime de 2,55 m şi o înălţime de 3,48 m. Capacitatea este de 40 de locuri pe scaune şi 94 în picioare, iar pentru persoanele cu dizabilităţi este prevăzut un loc. E dotat cu aer condiţionat, supraveghere video cu 8 camere digitale color, prize de încărcare pentru telefon şi laptop la toate locurile de la geam, 4 indicatoare de traseu şi unitate audio pentru anunţuri vocale. Până în luna iulie urmează să sosească încă 15 astfel de autobuze”, se arată în postarea edilului-şef. Municipalitatea craioveană a atribuit contractul pentru primul lot de autobuze electrice în primăvara anului trecut, după câteva tentative eşuate, firma furnizoare desemnată de comisia de evaluare în primărie fiind Solaris, care mai livrase în trecut Primăriei Craiova, autobuze diesel, printr-un contract-cadru din primul mandat de primar al Olguţei Vasilescu. Suma pusă în joc de edilii craioveni pentru vehiculele electrice de mare capacitate este de 54 de milioane de lei noi.

Lotul II de autobuze electrice, încă în licitaţie

Alte 77 de milioane de lei sunt alocate de municipalitatea craioveană lotului II de autobuze electrice. Este vorba despre 30 de autobuze de capacitate medie, cu lungime de 12 metri, achiziţionate la pachet cu 30 de staţii de încărcare lentă şi câteva staţii de încărcare rapidă. Procedura de achiziţie publică a fost demarată în vară, iar, potrivit datelor publicate în sistemul electronic de achiziţii publice, evaluarea ofertelor tehnice şi a ofertelor financiare depuse de firmele interesate era programată pentru ultima lună a anului trecut, ceea ce înseamnă că ne apropiem şi în acest caz de desemnarea câştigătorului. Trebuie spus că nu mai puţin de şase firme de profil au depus oferte la licitaţia organizată de primărie.

Tramvaiele stau la coadă

De final se apropie şi licitaţia organizată pentru achiziţia unui lot de tramvaie noi pentru transportul public din Craiova, procedura fiind derulată însă, în acest caz, de Ministerul Dezvoltării. Ministerul cumpără, în contul Craiovei, 17 tramvaie de 25 de metri lungime, valoarea contractului fiind estimată la 170 de milioane de lei. Licitaţia a parcurs câteva faze de contestaţie, s-a ajuns la desemnarea unei oferte câştigătoare, în vara anului trecut, cea a Tatra-Yug, însă raportul de atribuire a fost la rândul său contestat, CNSC anulându-l în parte şi dispunând şi reevaluarea ofertelor, la cererea polonezilor de la PESA, locul III în clasamentul întocmit de minister. Firma desemnată iniţial câştigătoare a atacat în instanţă decizia CNSC, dar a pierdut procesul, Curtea de Apel Bucureşti menţinând decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, printr-o sentinţă pronunţată la mijlocul lunii decembrie. Potrivit datelor din SEAP, noua evaluare a ofertelor tehnice a avut loc deja, pe 25 ianuarie 2021, dată stabilită şi pentru evaluarea financiară, deci anunţarea câştigătorului licitaţiei este iminentă. De menţionat că licitaţia organizată de minister a demarat în decembrie 2019, fiind a doua tentativă din seria celor menite să aprovizioneze RAT Craiova cu tramvaie, prima încercare eşuând, în urmă cu doi ani, din lipsă de ofertanţi.

Facebook Comments