Tg. Jiu: Primele 11 troleibuze Solaris vor ajunge curând pe străzi

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au semnat, marţi - 19 ianuarie, contractul pentru primele 11 troleibuze achiziţionate prin unul dintre cele două proiecte pe fonduri europene dedicate modernizării transportului în comun, a anunţat primarul Marcel Romanescu.

0

„Vin primele troleibuze la Târgu Jiu! Am semnat astăzi contractul cu firma Solaris pentru primele 11 troleibuze achiziţionate prin unul dintre cele două proiecte pe fonduri europene dedicate modernizării transportului în comun. Anul acesta vom şi primi o mare parte dintre noile mijloace de transport în comun. Curând vom avea finalizată documentaţia pentru celelalte 9 troleibuze prevăzute în acest proiect, urmând să implementăm şi al doilea proiect care, pe lângă alte 15 mijloace de transport, prevede modernizarea infrastructurii şi a bazei Transloc“”, a scris Romanescu pe pagina sa de socializare.

Valoarea acestui prim proiect este de 49.130.757 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) din care municipalitatea cofinanţează cu 2%, adică 982.615,14 lei.

Facebook Comments