Cel pentru toţi, Eminescu

0

Mai cu seamă de 15 ianuarie, cel pentru toţi, Mihai Eminescu, răsare în faţa noastră, la Ateneul Român. Ori pe latura unei alei circulate a Parcului Romanescu din Craiova, aşa cum l-am văzut răsărind (mistic, arhetipal) în Place de la Roumanie, din Montreal. Mai există busturi la Windsor (Ontario), la Hamilton, lângă Toronto. Ca şi la Vevey (în Elveţia), la Paris, la New York, la Caracas – ei, da, şi la Caracal. Îl regăsim pe Eminescu la Iaşi, Chişinău, Cernăuţi, Putna, Blaj, Constanţa, pe malul mării, în atâtea oraşe şi orăşele de la noi. Al cui este Eminescu?, se întreba criticul Dan C. Mihăilescu, într-o prefaţă la Poezii: „Spre deosebire de toţi ceilalţi poeţi însemnaţi ai literaturii române, de pe la 1900 încoace Eminescu nu captează exclusiv un segment (sau unele segmente) de public, ci toată suflarea cititoare”. Mai clar: „Oricând se poate opta între Blaga şi Arghezi, între Bacovia şi Ion Barbu, între Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, între Mircea Cărtărescu şi Ion Mureşan, să zicem, dar sfera atracţiei eminesciene cuprinde toate categoriile sociale”. Creaţia poetului-nepereche i-a însufleţit pe actori şi compozitori, pe plasticieni. Nu e târziu să-l ascultaţi pe Sadoveanu dând glas versurilor din „Sara pe deal”. De la George Vraca la Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Cozorici, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Emil Boroghină şi la alţi atâţia maeştri ai scenei recitând din Eminescu, se întinde un teritoriu de magie artistică. Există înregistrat un recital cu totul deosebit al actorului Dorel Vişan, în care până şi citatele critice el le spune pe dinafară. De la muzica clasică şi până la pop-rock, Eminescu a fost şi este o inepuizabilă sursă de inspiraţie: Guilelm Şorban, Iancu Filip, D. Cantea, Mihail Andreescu – Skeletty, Florin Bogardo, „Pro Musica”, „Mondial”. Conştiente de aura purificatoare nu doar a incantaţiei, ci mai cu seamă a bogăţiei de sensuri aşa cum se prezintă lirica lui Eminescu, oficialităţile noastre au hotărât prin lege, în 2010, ca 15 ianuarie să fie şi Ziua Culturii Naţionale, cu scopul de a promova tot ce ţine de acest deziderat. „Ministerul Culturii îşi propune să acţioneze de o manieră care să genereze efecte concrete pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre mediul cultural şi societate. În acest sens, vom demara o amplă campanie de promovare a culturii prin dialoguri între artişti, autori şi tineri”, declara ministrul de resort în cuvântul de deschidere a manifestărilor omagiale de la Ateneul Român – 2020. A nu se trece peste faptul că în mari biblioteci din Occident literatura română figurează încă printre literaturile slave, ceea ce nu e deloc în ordine. Proiectul pe care îl presupune Ziua Culturii Naţionale ar trebui, într-o bună zi, să „calce” şi pe-acolo.        

Facebook Comments