„Epidemie“ de spargeri de magazine în Podari

Proprietarii de magazine din comuna Podari, aflată în vecinătatea municipiului Craiova, sunt în alertă după, în doar două zile, hoţii au reuşit să spargă două magazine, de unde au sustras produse, dar şi bani.

0

Azi-noapte (noaptea de marţi spre miercuri) în jurul orei 3:20 și 4:10 acești indivizi au spart un magazin în comuna Podari, jud. Dolj – magazinul Mini-Market YOJ. Vă rugăm frumos cei care i-ați văzut sau îi cunoașteți să ne anunțați. Distribuiți mai departe pentru a-i putea găsi pe nenorociţi! Vă mulțumim!“, este mesajul postat pe o pagină de socializare de către unul dintre proprietari.

Din imaginile care însoţesc mesajul se vede foarte clar că este vorba despre aceaşi bandă de hoţi, compusă din trei tineri, care în urmă cu două zile au spart un alt magazin din localitate, situat la doar câteva sute de metri distanţă. Şi acea spargere a fost surprinsă de camerele de supraveghere.


Din nefericire, poliţiştii doljeni par a fi într-o stare de „amorţeală“, provocată, cel mai probabil, de haosul schimbărilor cu care Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj s-a confruntat în ultimul an. Nu este, aşadar, de mirare faptul că numărul infracţiunilor, în special furturi, este în creştere în Dolj, un judeţ extrem de dificil în ceea ce priveşte asigurarea liniştii şi ordinii publice.

Facebook Comments