Rămaşi fără „biletul“ către Parlament, foştii aleşi ai Doljului sunt nevoiţi să se reorienteze
Viaţa de după mandat

Rezultatul alegerilor parlamentare din 6 decembrie a adus, inevitabil, destul de multe modificări în ceea ce priveşte reprezentarea doljenilor în Parlamentul României. Pe listele partidelor au apărut nume noi, persoane nou-intrate în politică sau vechi politicieni, care, cel puţin în următorii patru ani, vor legifera în cele două Camere ale Parlamentului. Surprinzătoare a fost însă lăsarea în afara poziţiilor eligibile de către unele partide din Dolj a unor persoane importante din interiorul lor, care, din varii motive, nu au mai primit girul unui nou mandat în Parlament.

0

În judeţul Dolj, prezenţa la vot la alegerile parlamentare a fost de 36,82%. Este cunoscut că Partidul Social Democrat este cel care a câştigat alegerile în judeţ, motiv pentru care a trimis în Parlament cel mai mare număr de aleşi, respectiv doi senatori şi cinci deputaţi. Astfel, senatori PSD de Dolj vor fi Ion Prioteasa, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, şi Mihail Genoiu, fostul edil al Craiovei. În schimb, în Camera Deputaţilor, PSD Dolj va fi reprezentat de Alexandra Presură, Iulian Badea, Laura Vicol, Eliza Peţa şi Alina Tănăsescu. PNL Dolj va fi reprezentat în Parlament de Nicolae Ciucă, la Senat, şi de deputaţii Ştefan Stoica, Nicolae Giugea şi Ionuţ Stroe. USR-PLUS a câştigat un mandat de senator şi unul de deputat, încredinţate lui Cosmin Poteraş şi Daniel Gheba, iar deputatul Ringo Dămureanu este singurul parlamentar de Dolj din partea celor de la AUR. Aşadar, cine cunoaşte cum au arătat listele parlamentare în mandatul trecut, poate observa destul de multe modificări.

Lavinia Craioveanu, fost senator PSD: „Mă voi întoarce la catedră”

Lavinia Craioveanu

Deşi nu ar părea la prima vedere, lista de parlamentari propusă de PSD Dolj a conţinut cele mai multe modificări. Parlamentari cu activitate destul de bogată nu au mai fost preferaţi de partid, motiv pentru care au fost înlocuiţi. Dacă în cazul listei de senatori este clar că Ion Prioteasa şi Mihail Genoiu au primit câte un mandat ca „răsplată” pentru pasul făcut înapoi la nivel local, la Camera Deputaţilor este destul de greu de înţeles modul în care au fost aleşi politicienii de pe locurile eligibile. Aşa se face că, pe lângă „veteranele“ Alexandra Presură şi Eliza Peţa, care nu au reuşit să treacă proba notorietăţii în mandatul trecut, şi Alina Tănăsescu, beneficiara unei demisii ilare a colegului Cosmin Durle, vor merge în Parlament oameni cu totul noi, apăruţi în „peisaj“ cu puţin înainte de alegeri, aşa cum sunt Iulian Badea, fiul fostului fotbalist şi candidat PNL la Primăria Craiovei, Pavel Badea, sau avocata bucureşteană Laura Vicol. Pe dinafară au rămas Radu Preda, care a candidat fără succes din partea PMP, şi fostul senator Lavinia Craioveanu, doi dintre comunicatorii partidului la nivel naţional pentru o bună perioadă. „Eu sunt profesor titular la Colegiul Naţional Ştefan Velovan. În primul rând, o să mă întorc la catedră. După ce am intrat în politică am avut contractul de muncă suspendat, iar din funcţia de inspector general mi-am dat demisia când am intrat în Parlament, pentru că exista o incompatibilitate. Din punct de vedere politic încă nu m-am hotărât ce voi face pe viitor. Am avut un mandat foarte încărcat, am făcut parte din Comisia pentru învăţământ, nu am avut nicio absenţă ca parlamentar şi am încercat să îmi fac datoria cu responsabilitate. Cred că este timpul să mă dedic şi familiei, după care voi lua o decizie”, a declarat fostul senator Lavinia Craioveanu.

Mario-Ovidiu Oprea rămâne în Senat ca secretar general adjunct

Mario Ovidiu Oprea

Deşi nu a mai prins un loc pentru Parlament pe listele PNL Dolj, fostul senator Mario-Ovidiu Oprea a găsit destul de repede o funcţie importantă, deloc departe de lumea politică. El va fi secretar general adjunct al Senatului, având rangul de înalt funcţionar public. „Aşa cum am anunţat, voi fi secretar general adjunct al Senatului, care este o funcţie administrativă, nu una politică. Prin urmare, voi fi nevoit să nu am prea multă activitate politică, dar rămân membru al Partidului Naţional Liberal”, a declarat fostul senator.

Ion Cupă și Radu Preda

Scos în afara „jocului” de PSD, fostul senator Radu Preda a făcut pasul către PMP, în speranţa că va convinge destul de mulţi doljeni pentru a se reîntoarce în Parlament din poziţia de primă opţiune pentru Senat. Dar PMP nu a trecut pragul electoral de 5% pentru intrarea în Parlament, iar Radu Preda va fi nevoit să se reorienteze, lucru pe care îl va face, potrivit propriilor declaraţii, după Sărbătorile de iarnă. Nici Ion Cupă nu se va întoarce în Parlament, aşa cum se va întâmpla şi cu fostul deputat de la PRO România Florinel Stancu, care şi-a „îngropat”, la propriu, filiala pe care o conducea. Acesta se va reîntoarce, totuşi, la vechea funcţie de director al SGA Dolj.

Facebook Comments